Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța. Au fost înregistrate mai multe sesizări cu privire la procesul electoral

Published

on

Până la această oră nu s-au înregistrat incidente deosebite de ordine publică care să afecteze desfășurarea procesului electoral.

Au fost înregistrate 7 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, 3 dintre acestea nu se confirmă, iar una este în curs de verificare.

Până la această oră, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare  de 4.500 de lei. Au fost sesizate și 2 fapte de natură penală.

Astfel, în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizați cu privire la producerea unui incident electoral la secția de votare nr. 90.

Advertisement

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, după ce și-ar fi exprimat dreptul la vot, un alegător nu ar fi introdus în urnă buletinul de vot pentru camera Deputaților, lăsându-l pe biroul comisiei de votare. Ulterior, pentru vot s-a prezentat un alt alegător, căruia i s-a înmânat buletinul de vot deja ștampilat.

Persoana în cauză a primit un nou buletin de vot pentru a-și exercita dreptul, iar buletinul de vot care face obiectul cercetărilor a fost anulat și ridicat în vederea continuării verificărilor.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.

”Toate sesizările de incidente electorale au fost și vor fi verificate cu celeritate și echidistanță. Structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral.”, precizează Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions