Majoritatea din Consiliul Local Constanța, formată din aleșii PNL și PSD, au respins astăzi la vot proiectul de hotărâre depus de Opoziție prin care se încerca reducerea veniturilor directorilor societăților comerciale aflate în subordinea CLM.
Proiectul a fost depus de consilierii Florin-Daniel Cocargeanu, Florin-Cătălin Iacob, Edward-Ilyus Nedelcu, Alexandru-Sorin Bădoiu și Ionuţ Stoica și prevedea acordarea unui mandat expres reprezentanților municipiului Constanța în Adunările Generale ale Asociaților/Acționarilor ale societăților comerciale aflate în subordinea Consiliului Local, în vederea stabilirii renumerației directorilor și a limitării componenți variabile.
„Proiectul de hotărâre prin care propuneam plafonarea salariilor directorilor din companiile municipale la nivelul indemnizației viceprimarului și limitarea indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație la nivelul celor ale consilierilor locali nu a fost adoptat de Consiliul Local Constanța.
Este regretabil că o inițiativă menită să aducă mai multă echitate și responsabilitate în gestionarea fondurilor publice nu a primit sprijinul necesar.
Această măsură ar fi adus mai mult echilibru în administrația locală și ar fi generat economii importante la buget, aproximativ 900.000 de lei anual. Din păcate, consilierii locali au ales să mențină actualele niveluri de remunerație, deși acestea nu reflectă nici responsabilitatea publică reală, nici nevoile orașului. Decizia colegilor care au votat împotrivă arată cât de greu se produce schimbarea atunci când interesele unor structuri rămân mai importante decât interesul comunității.“, a declarat liderul consilierilor locali ai USR, Florin Cocargeanu, unul dintre inițiatorii proiectului.