Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Constanța. „Smart Energy 2025“ – Conectarea cu viitorul energiei inteligente

Published

on

director cet smart energy

Hotel Continental Forum din Constanța a găzduit astăzi „Smart Energy 2025“, organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), și care a reunit cei mai importanți actori din domeniul energiei într-un eveniment cu format nou, dedicat unui viitor mai eficient, mai curat și mai accesibil. Ajuns la a patra ediție, evenimentul a adus împreună lideri din industrie, administrație, finanțare și mediul academic pentru dialog, inovație și parteneriate.

Pe parcursul unei singure zile, conferința a integrat sesiuni și paneluri cu experți în energie și sustenabilitate, o zonă Expo & Demo dedicată prezentării celor mai noi soluții și tehnologii smart, dar și întâlniri de networking aplicat, concepute să conecteze decidenți, antreprenori și inovatori.

Deschiderea oficială a fost marcată de intervențiile lui Mihai Daraban, Președinte CCINA Constanța și Președinte Camera de Comerț și Industrie a României, Ruxandra Serescu, Director general al CCINA Constanța, Răzvan Filipescu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, și Mircea Man, Secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.

„Smart Energy 2025“ reprezintă evoluția firească a proiectului Smart Energy Expo, organizat acum într-o formulă mai compactă, mai eficientă și mai bine adaptată mediului de afaceri actual. Programul a fost structurat în trei paneluri tematice, care au oferit informații relevante, perspective autorizate și dialoguri deschise între participanți, notează CCINA.

Primul panel, intitulat „Smart Cities: cum transformăm orașele în ecosisteme sustenabile”, a inclus prezentarea lui Daniel Popa, Director general Termocentrale Constanța, despre proiecția energetică modernă și sustenabilă a Constanței, intervenția lui Tiberiu Anghel, Director general STRAERO, despre mobilitatea electrică și infrastructura urbană, expunerea lui Cosmin Filip, Prorector al Universității Ovidius Constanța, despre rolul universităților și al cercetării aplicate în formarea specialiștilor pentru orașele viitorului, perspectiva Graphtec Design, susținută de Adrian Grigore, despre mobilierul urban smart și inspirația pe care o poate aduce, precum și prezentarea lui Laurențiu Oancea, reprezentant al Institutului pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie, despre modelul de transport pentru municipiul Constanța.

Daniel POPA – „Constanța a făcut un pas important în domeniul termoficării prin construirea unui CET nou. Construcția este una absolut necesară pentru viitorul orașului nostru, o construcție care va oferi siguranță cetățenilor și un viitor sigur copiilor noștri. Este un pas uriaș pentru comunitate! O investiție de sute de milioane de lei a administrației municipale, finanțată în mare parte din fonduri PNRR, care prinde contur și va oferi eficiență energetică și siguranță constănțenilor, la costuri sustenabile. Lucrările sunt în plină desfășurare, se lucrează intens, cu termen de finalizare în iunie 2026, iar imaginile din teren ne conturează un viitor modern și sustenabil pentru orașul Constanța. De un lucru suntem absolut convinși, Constanța va avea o centrală modernă, o centrală capabilă să răspundă tuturor provocărilor climatice, dar și nevoilor reale ale comunității. Și pe noi asta ne interesează: să oferim oamenilor o viață mai bună. Obiectivul nostru principal nu este doar de a produce energie, ci este acela de a fi implicați în binele comunității, iar pentru a avea un bine al comunității este nevoie de toți actorii principali. Mă refer aici la orice cetățean, dar și la toți operatorii care sunt în orașul nostru. Împreună putem să creăm un mediu care să ne aducă acel confort despre care discutăm și un viitor verde.”

Al doilea panel, intitulat „Inovație, echipamente și materiale inteligente pentru tranziția energetică”, a adus în prim-plan tema Dobrogei ca hub energetic, prezentată de Liviu Tănase, Director Dezvoltare Sisteme de ventilație HVAC, analiza Andreei Rotund-Maier, Specialist Marketing  CELCO, despre eficiența energetică și importanța economisirii, prezentarea Cameliei Dinu, Manager de proiect Direcția Operațională Retehnologizare Unitate 1, Nuclearelectrica, despre retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă, considerată un element cheie în tranziția energetică, intervenția lui Ciprian Drăgan, Director general TSM Synergy Solutions, despre tranziția energetică inteligentă și exemplul Fermei ARCA Blăgești, precum și viziunea lui Mihai Viseroiu, Business Development InnoEnergy Hub România, despre ecosisteme și inovație pentru energia viitorului.

Ultimul panel, dedicat finanțărilor și soluțiilor pentru IMM-uri și autorități în sprijinirea tranziției energetice, a inclus prezentarea Dianei Gradea, Șef Birou Planificare, Programare și Monitorizare Regională ADR SE, despre finanțarea eficienței energetice prin PRSE 2021–2027, analiza Marianei Levendi, Consultant în Management FNGCIMM Sucursala Constanța, despre garanțiile care facilitează accesul la finanțare, și intervenția lui Claudiu Vuță, Director Comercial FRIAL SA, despre costurile, riscurile și oportunitățile investițiilor verzi din perspectiva bancară și economică.

Zona Expo & Demo a reunit companii și instituții precum CELCO, Compania Municipală Termoenergetica București, Dax Mir Flex, EASYDO Digital Technologies, EV Spots Drive, Graphtec Design, INCAS – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială prin STRAERO, Mikroelektronika din Bosnia & Herțegovina, Sisteme de ventilație HVAC și TSM Synergy.

Smart Energy,  proiect al CCINA Constanța, se adresează an de an companiilor care produc sau instalează soluții energetice precum panouri solare, turbine eoliene, stații de încărcare și echipamente eficiente pentru clădiri, companiilor din domenii precum logistică, transport, agricultură, retail, HoReCa, real estate, centre comerciale, spitale și instituții de învățământ care urmăresc reducerea costurilor și a consumului, autorităților publice și administrațiilor locale implicate în proiecte de smart city, mobilitate urbană și regenerare, universităților, centrelor de cercetare și startup-urilor care dezvoltă tehnologii de viitor, dar și persoanelor fizice interesate de locuințe eficiente și soluții pentru reducerea consumului și a facturilor la energie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions