Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Tot ce trebuie să știți despre venitul minim de incluziune – sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile din municipiu

Published

on

directia de asistenta sociala

Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială (DGAS) Constanța, în anul 2025 un număr de 401 persoane singure sau familii din municipiul Constanța au beneficiat de Venitul Minim de Incluziune (VMI).

Venitul minim de incluziune reprezintă un sprijin financiar acordat de stat, având ca scop asigurarea unui nivel de trai minimal, prevenirea riscului de sărăcie, în special în rândul copiilor, precum și stimularea participării acestora în sistemul de educație.

VMI se compune din una sau mai multe dintre următoarele categorii de ajutoare financiare:

Ajutor de incluziune – acordat familiilor cu venituri sub 366 lei/lună sau persoanelor singure cu vârsta de minimum 65 de ani, cu venituri sub 533 lei/lună, pentru acoperirea necesităților zilnice de viață;

Ajutor pentru familia cu copii – acordat familiilor cu venituri sub 930 lei/lună, care au în întreținere unul sau mai mulți copii cu vârsta de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului și al susținerii educației.

Pentru a beneficia de VMI, solicitanții cu domiciliul, reședința sau care locuiesc efectiv în municipiul Constanța trebuie să depună o cerere la DGAS Constanța, însoțită de documentele doveditoare și angajamentul de plată, inclusiv în cazul cetățenilor străini, apatrizilor sau persoanelor fără adăpost. Dosarele sunt analizate de specialiștii DGAS, iar acordarea sau respingerea dreptului se face prin dispoziția primarului municipiului Constanța.

Nu sunt eligibile pentru acordarea VMI persoanele sau familiile care dețin anumite bunuri, precum clădiri sau terenuri suplimentare peste limitele legale, autovehicule neeligibile, ambarcațiuni de agrement sau depozite bancare care depășesc plafonul legal stabilit.

Pentru stimularea integrării pe piața muncii, beneficiarii VMI pot primi stimulente financiare, precum necuprinderea parțială a veniturilor din muncă în calculul dreptului sau prelungirea acordării ajutorului de incluziune în cazul angajării pe termen lung. De asemenea, persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune au obligația de a presta activități de interes local, conform prevederilor legale.

Informații complete privind condițiile de acordare, formularele necesare și procedura de depunere sunt disponibile pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța: https://primaria-constanta.ro/pagina-dgas/venit-minim-de-incluziune/

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions