Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită să luați parte la evenimentul cultural-educativ „Tur Cultural dedicat copiilor”, organizat în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan.
„Vă dăm întâlnire marți, 03 iunie 2025, ora 16.00, la statuia Lupoaicei din Constanța (Lupa Capitolina), de unde vom porni într-un tur cultural pe înțelesul copiilor.
De la Lupoaică, ne continuăm traseul spre Piața Ovidiu, important centru al vechiului oraș Constanța. Aici a fost cu multă vreme în urmă „agora” tomitană, adică piața publică, după modelul celor din Grecia antică, iar în timpul stăpânirii romane „forumul”, adică piața unde se aduna poporul cu scopul dezbaterii diferitelor treburi de interes public. Ansamblul pieței s-a dezvoltat prin completarea succesivă de clădiri construite într-un stil caracteristic arhitecturii orașelor din țara noastră.
Traversăm Piața Ovidiu și ne oprim la Moscheea Regală Carol I, inițiativă a Regelui Carol I, cu scopul de a menține relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman, precum și un argument de respect și toleranță a minorităților din Dobrogea.
Ne continuăm traseul pe faleză. Cum a fost construită faleza? Pe o distanță de 700 metri, s-a ridicat un dig din blocuri mari de beton, care se leagă cu cheiul principal al portului, iar golul dintre țărm și dig a fost umplut cu pământ.
Pe faleză, ajungem la emblematica clădire a orașului – Cazinoul. Edificiul are o siluetă interesantă, curioasă viziune de motive decorative în stilul Art Nouveau, arhitectura fiind semnată de Daniel Renard.
Toate aceste informații, și multe altele, le vom dezbate marți, 03 iunie, alături de prof. dr. Raul Răzvan Ivan. Participarea este gratuită.
Vă așteptam la un tur cultural pe înțelesul copiilor!“, informează Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.