Advertisement
Categories: Actual

Controale pe apă în toată țara! Amenzi de peste 120.000 de lei aplicate de inspectorii ANR

Autoritatea Navală Română continuă în forță campania națională de prevenție și control pentru siguranța navigației pe apele interioare. În perioada 1-6 iulie, inspectorii au desfășurat o serie de controale ample, cu scopul de a verifica respectarea normelor în domeniul agrementului nautic.

Verificările au avut loc pe întreg teritoriul țării, atât pe lacuri, cât și pe fluviu, în porturi turistice, puncte de acostare și zone de pescuit frecventate în această perioadă de sezon estival.

Pe parcursul acțiunilor de control au fost verificate:

  • 133 de ambarcațiuni de agrement
  • 5 ambarcațiuni de pescuit;
  • 14 agenți economici;
  • 101 persoanefizice

În urma acestor controale, au fost descoperite mai multe nereguli, care au dus la aplicarea unor sancțiuni contravenționale în valoare totală de 125.000 de lei.

Printre cele mai întâlnite nereguli constatate de inspectori se numără:

  • conducerea unei ambarcațiuni fără certificat internaţional de conducător de ambarcaţiune de agrement sau conducărorul avea certificatul suspendat
  • lipsa documentelor
  • nepurtarea vestei de salvare de către conducător sau persoanele aflate la bordul ambarcaţiunii
  • conducerea ambarcaţiunii de agrement/pescuit de către o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată a fost deschis un dosarul penal, întocmit în conformitate cu art. 28 alin.1 din Legea nr. 191/2003, privind arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare / navigaţie a unei nave neînregistrate.

Aceste controale vor continua pe toată durata sezonului estival. Obiectivul principal rămâne asigurarea unui climat de siguranță pe apele din România, atâtpentru turiști și pasionații de sporturi nautice, cât și pentru operatorii economici și pescarii care desfășoară activități legale.

”Respectarea regulilor salvează vieți, iar dotarea corespunzătoare a ambarcațiunilor și documentele în regulă nu sunt opționale, ci esențiale.”, au precizat reprezentanții Autorității Navale Române.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

USR anunță că subvențiile partidelor politice vor fi reduse cu 40%

La propunerea USR, subvențiile partidelor politice vor fi reduse. Peste 𝟭𝟱𝟬 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 rămân… Read More

6 ore ago

Informare publică. Se oprește apa pe mai multe străzi din Eforie Sud, în zilele de 8 și 9 iulie

Echipele RAJA intervin în zilele de marți, 8 iulie și miercuri, 9 iulie, în localitatea… Read More

8 ore ago

Viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu: „Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de un Centru Respiro!“

Viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu, spune că a depus spre finanțare proiectul - Dezvoltarea de servicii… Read More

8 ore ago

Un autoturism a fost lovit de tren în localitatea Tuzla

Astăzi, 7 iulie, în localitate Tuzla a avut loc un accident feroviar. În jurul orei… Read More

9 ore ago

Acțiuni de amploare ale polițiștilor constănțeni, în weekend. 71 de șoferi au rămas fără permis de conducere

În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea… Read More

9 ore ago

O delegație a orașului Fort Lauderdale (SUA), în vizită la Constanța

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, și viceprimarul Costin Răsăuțeanu au primit astăzi vizita unei delegații… Read More

10 ore ago