Conecteaza-te cu noi

Administratie

Copiii din centrele de plasament din Constanța, mutați în case de tip familial

Published

on

Conducerea Consiliul Județean Constanța, alături de cea a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța și de reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) și Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, a semnat patru convenții/contracte de finanțare extrem de importante. Contractele au fost depuse de DGASPC Constanța cu susținerea CJC. Fondurile au fost accesate prin Programul Operațional Regional și Programul de Interes Național. Cele patru proiecte – „Reducerea capacității Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol Copr B – O șansă pentru fiecare”, „Sprijin pentru integrare comunitară”, „Tineri în comunitate” și „Închiderea Centrului de Plasament Ovidiu” – au o valoare totală de aproximativ 14,3 milioane lei.

„Cele patru proiecte se înscriu în strategiile naționale privind dezvoltarea de servicii sociale care să conducă la participarea deplină a copiilor, tinerilor și persoanelor din sistemul de asistență socială și protecția copilului în societate, prin continuarea procesului de dezinstituționalizare și tranziția către comunitate“, spun cei de la DGASPC Constanța.

Președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, a ținut să felicite echipa DGASPC Constanța pentru munca depusă, județul Constanța fiind leader la nivel național în ceea ce privește proiectele depuse și aprobate în cadrul strategiei naționalizare de dezinstituționalizare.

„Mulțumesc Consiliului Județean Constanța pentru tot sprijinul acordat, dar și echipei care a realizat aceste proiecte. Faptul că am obținut finanțarea atestă profesionalismul cu care s-a lucrat. La nivel național, au fost depuse opt proiecte, dintre care patru aparțin DGASPC Constanța. A fost o muncă titanică“, a precizat Petre Dinică, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Advertisement

La rândul său, președintele CJC, Marius-Horia Țuțuianu, a declarat, într-un mesaj postat pe Facebook, că, în maximum doi ani, vor fi construite în județul Constanța 11 locuințe protejate, două case de tip familial și patru centre de zi pentru copii și persoane cu dizabilități.

„Fondurile vor fi asigurate prin intermediul a patru proiecte pe care le-am semnat astăzi împreună cu reprezentanții ANPDCA. Sunt aproximativ 14 milioane de lei pe care îi vom utiliza pentru a crește confortul celor care au mare nevoie de sprijinul nostru necondiționat. Sunt optimist și cred că în perioada următoare vom identifica și alte surse de finanțare pentru noi proiecte cu caracter social. Mulțumesc tuturor celor care ne sprijină în demersurile noastre și susțin planurile de modernizare a comunității județului Constanța“, a subliniat Țuțuianu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions