Advertisement
Administratie

Crește contribuția Primăriei Constanța pentru viitorul stadion „Gheorghe Hagi”: „De principiu, stadionul ar trebui să fie finalizat în 2028“

Contribuția autorității publice locale din pentru stadionul „Gheorghe Hagi” crește cu 5,04 milioane de lei, ca urmare a modificării soluției pentru fundația stadionului. Suplimentarea sumei de 5 milioane de lei a fost aprobată astăzi de consilierii locali din Constanța, în cadrul unei ședințe extraordinare.

Reprezentanții Primăriei Constanța au declarat în ședința Consiliului Local de azi că durata de execuție a contractului PT+execuție este de 28 de luni, din care 7 luni pentru proiectare, lucru care s-a și realizat și 21 de luni pentru construcția propriu-zisă a stadionului. Antreprenorul a solicitat o prelungire a duratei de execuție cu șase luni, ca urmare a modificării soluției de fundare, însă nu există în acest moment o aprobare din parte a Companiei Naționale de Investiții, arată sursa citată.

După aprobarea acestei suplimentări de fonduri, CNI va proceda la aprobarea pe mai departe prin hotărâre de Guvern a sumei finale, urmă ca ulterior să se emită ordinul de începere a lucrărilor, iar cele 21 de luni vor decurge de la data începere efectivă a lucrărilor, au mai spus reprezentanții Primăriei Constanța.

De principiu, noul stadion al Constanței ar trebui să fie gata în 2028.

Dacă la începutul proiectului se vorbea de o contribuție locală de aproximativ șase milioane de lei, între timp, valoarea pe care autoritățile locale din Constanța trebuie să o asigura ca și cofinanțare se ridică la aproximativ 100 de milioane de lei. Contribuția locală în acest caz ar urma să fie împărțită între Primăria Constanța și Consiliul Local Constanța.

„Se aprobă în acest caz alocarea, asigurarea şi virarea fondurilor necesare suplimentării cofinanţării pe parcursul anului 2026, către Compania Naţională de Investiţii “C.N.I” S.A”, în vederea realizării obiectivului de investiții „Construire stadion Gheorghe Hagi, Str. Primăverii, nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanţa” în cuantum de 4.165.858,02 lei fără T.V.A., respectiv 5.040.688,21 lei cu. T.V.A.

„Adresa emisă de Compania Națională de Investiții SA nr. 35260/14.09.2026, înregistrată la PMC cu nr. 229478/14.09.2026, ne aduce la cunoștință faptul că prin Hotărârea CTE-CNI nr. 5/44/28.08.2026, a fost aprobată suplimentarea contractului de proiectare si execuţie a stadionului Gheorghe Hagi cu suma de 21.307.307,03 lei inclusiv TVA, din care valoarea aferenta lucrărilor de construcţii-montaj este de 16.663.432,09 lei, fără TVA, respectiv 20.162.752,83 lei, incłusiv TVA.

Prin aplicarea cotei de 25% asupra valorii lucrărilor suplimentare, construcții – montaj rezultă o contribuție suplimentară a UAT Municipiul Constanța in cuantum de 4.165.858,02 lei fără TVA, respectiv 5.040.688,21 lei inclusiv TVA, sume necesare a a fi aprobate prin emiterea unei Hotărâri a Consiliului Local. De asemenea pentru convenţia de cofinanţare aprobată prin HCL Constanta nr. 74/26.03.2026, este necesară apróbarea unui act adiţional care sa includă suplimentarea cofinanţării.“, notează primarul Vergil Chițac în proiectul de hotărâre.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Călin Georgescu, reţinut pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi constituire a unui grup infracţional organizat

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost reținut de DIICOT. Acesta este acuzat… Read More

15 minute ago

Cele 275 de insule ecologice digitalizate din municipiul Constanța au devenit, de astăzi, operaționale

Cele 275 de insule ecologice digitalizate din municipiul Constanța au devenit, de astăzi, operaționale, facilitând… Read More

o oră ago

Unde sunt amplasate containerele Polaris pentru deșeuri voluminoase în perioada 21-26 septembrie

Scapă responsabil de lucrurile vechi! În perioada 21 - 26 septembrie, containerele verzi pentru deșeuri… Read More

3 ore ago

Centura Comarnic se apropie de deschidere. Ultimele intervenții pe traseul de aproape 6 kilometri

Lucrările la Centura Comarnic au intrat în etapa finală, iar pe șantier se mai execută… Read More

4 ore ago

Informare Publică. Update ora 14.15 – Intervenție pe strada Tulcea din municipiul Constanța

Din cauza unor dificultăți de ordin tehnic, durata de executare a intervenției a lucrării de… Read More

4 ore ago

Avarie RAJA pe str. Topolog din municipiul Constanța. Vezi unde nu este apă potabilă

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu… Read More

5 ore ago