Conecteaza-te cu noi

Politica

Cristian Radu, fostul primar al Mangaliei, încă 30 de zile după gratii

Published

on

cristian radu

Tribunalul Constanţa a prelungit, vineri, cu încă 30 de zile, măsura arestului preventiv pentru primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, urmând ca aceasta să fie verificată până cel târziu la data de 7 martie. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Tribunalul Constanţa a analizat dacă se impune sau nu prelungirea măsurii arestului preventiv cu încă 30 de zile.

“În baza art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 4 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul Radu Cristian, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 49 alin. 1 lit b din Legea 129/2019 cu aplic art. 35 alin 1 din Codul Penal ?i prev. şi ped. de art. 47 din Codul Penal rap la art. 272 alin.1 lit b din Legea 31/1990, cu aplic art. 38 alin.1 din Codul Penal. Menţine măsura arestului preventiv a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, urmând să fie verificată cel mai târziu la data de 07.03.2026. Respinge cererea apărătorilor inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară”, se arată în minuta instanţei.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa în termen de 48 de ore de la comunicare.

La începutul acestei săptămâni, Tribunalul Constanţa a respins şi cererea lui Cristian Radu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Nici această decizie a instanţei nu este definitivă.

Context

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în luna decembrie 2025, pe Cristian Radu, pentru mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi spălare de bani. El este acuzat că în perioada 2022 – 2025 a primit peste 600.000 de euro pentru emiterea unor documente urbanistice şi iniţierea unor hotărâri de consiliu local care să favorizeze anumite persoane.

Procurorii anticorupţie solicită instanţei confiscarea a peste două milioane de lei de la Cristian Radu întrucât suma respectivă nu ar fi fost obţinută în mod legal.

Cristian Radu a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii august. A doua zi el a fost suspendat din funcţia de primar al Mangaliei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions