Astăzi, 23 martie, magistrații Tribunalului Constanța au admis cererea lui Cristian Radu, primarul suspendat al municipiului Mangaliei, de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Decizia nu este definitivă.
Minuta judecătorească
”În baza art. 207 Cod Procedură Penală, rap. la art. 242 alin. (2) Cod Procedură Penală, art. 215 şi urm. Cod Procedură Penală, admite cererea inculpatului Radu Cristian, de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În baza art. 215 alin. (1) Cod Procedură Penală, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul va trebui să respecte anumite obligaţii:
a) Să se prezinte la organul de urmărire penală sau la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat
b) Să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei
c) Să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. (2) Cod Procedură Penală, pe timpul controlului judiciar, inculpatul va fi obligat:
a) să nu părăsească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară
b) Să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii din prezenta cauză, cu excepţia martorei Alina Dan
c) Să nu exercite activitatea în exercitarea căreia se presupune că ar fi comis faptele imputate
În baza art. 215 alin. (3) Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu o măsură preventivă mai severă. În baza art. 215 alin. (4) Cod Procedură Penală, desemnează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa ca organ de supraveghere. În baza art. 215 alin. (5) Cod Procedură Penală o copie a încheierii judecătorului de cameră preliminară se comunică unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiei care îi revine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.03.2026”.