Liderul consilierilor locali din Constanța ai USR, Florin Cocargeanu, spune că a transmis recent o solicitare oficială către RADEF RomâniaFilm pentru a clarifica situația Grădinii de vară Albatros și a cinematografelor Studio și Bulevard. Liderul USR spune că RADEF a confirmat că Primăria Constanța a fost notificată oficial cu privire la posibilitatea de a prelua aceste spații, în baza legislației în vigoare. Notificarea a fost formulată în termeni clari și a deschis calea unei preluări firești, care ar fi permis reintegrarea acestor clădiri în circuitul public și cultural al orașului, arată sursa citată.
„Primăria, însă, nu a reacționat. Prin această tăcere, administrația locală a irosit o oportunitate legală și strategică de a reda constănțenilor trei spații cu valoare culturală, istorică și comunitară.
Drept urmare, termenul legal a expirat, iar municipalitatea a pierdut dreptul de a mai prelua obiectivele. În acest moment, singura soluție rămasă este transferul către Consiliul Județean Constanța, instituție care, din fericire, și-a exprimat disponibilitatea de a se implica.
Administratorul special al RADEF, domnul Adrian Mironescu, a arătat toată deschiderea pentru ca acest proces să fie facilitat cât mai eficient. Este un semnal pozitiv care trebuie însoțit, fără întârziere, de pași concreți din partea autorităților județene.
Această situație nu este doar despre niște clădiri, ci despre un oraș care a pierdut, despre tineri care nu mai găsesc un loc în care să își exprime ideile, să își descopere vocația sau să se conecteze, despre artiști locali care nu mai au o scenă, despre inițiative culturale care se mută spre alte orașe și despre o comunitate care se rupe de propriile rădăcini.
Timpul pierdut nu poate fi recuperat, însă mai există o șansă pentru viitorul acestor clădiri. Prin colaborare instituțională și o viziune asumată, cele trei cinematografe pot deveni repere ale unei Constanțe vii, moderne și conectate la nevoile reale ale comunității.“, spune Cocargeanu.