Connect with us

Exclusiv

Cum au fost inventate din pix niște ”victime” în folosul procesual al Asociației Constanța Altfel

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Asociația Constanța Altfel, fondată și condusă de senatorul Vergil Chițac, este beneficiara unor acte false care au legitimat-o să continue un litigiu în care nu avea calitate procesuală activă. Pentru a putea duce lupta împotriva unei companii serioase, pe care a târât-o în procese și a defăimat-o pe toate căile, asociația avea nevoie de persoane dispuse să reclame încălcarea unor interese personale. În acest context, ”victimele” au fost inventate din pix.

Un grup politic pe o trambulină civică

Înainte să intrăm pe firul poveștii, trebuie să amintim cititorilor că Asociația Constanța Altfel a fost înființată de un grup de politicieni constănțeni, în frunte cu senatorul Vergil Chițac și fosta candidată PNL la Consiliul Local, Felicia Ovanesian. Asociația a luat ființă în anul 2017, la scurt timp după ce exponenții acestui grup politic au fost excluși din PNL. La acel moment, presa locală a susținut că asociația este un simplu paravan folosit în scopul adunării de capital electoral. Dovadă că interpretarea jurnaliștilor nu a fost o simplă fantezie, de curând trei persoane fizice reprezentate de casa de avocatură a Feliciei Ovanesian, au cerut acordul instanței pentru înființarea Partidului Constanța Altfel.

Retorica urii

Încă de la bun început, asociația civică a fostului militar Chițac a propagat în spațiul public o retorică a urii împotriva ”rechinilor imobiliari”. Ideea a prins foarte bine la public, mai ales că, în Constanța, există un curent de opinie împotriva celor care au furat proprietatea publică prin retrocedări frauduloase, mutilând apoi orașul cu tot felul de construcții aberante. Însă, în mod paradoxal, asociația lui Chițac nu prea a deschis procese împotriva acestor beneficiari ai jafului din epoca Mazăre. Mai mult, așa cum am arătat într-un articol mai vechi, Felicia Ovanesian a avut raporturi profesionale, în calitatea sa de avocat, cu marele tunar de la retrocedări, Georgică Giurgiucanu. Tot Ovanesian i-a reprezentat convențional pe italienii de la FINCOGERO, care au concesionat un teren în Faleză Nord, executând lucrări de consolidare a taluzului în contul Primăriei Constanța, de peste 14 milioane de euro. Municipalitatea achită și acum rate anuale de aproximativ un milion de euro pe an către o firmă din Luxemburg, care a cesionat creanța de la Fincogero.

Felicia Ovanesian, mâna dreaptă a senatorului Vergil Chițac în Asociația Constanța Altfel, a fost avocata celui mai mare tunar de la retrocedările frauduloase din Constanța, actualul pușcăriaș Georgică Giurgiucanu.

Războiul stârnit din senin împotriva Comprest Util

În timp ce marii tunari nu prea au fost deranjați, asociația lui Chițac a pus tunurile pe Comprest Util SRL, aparținând antreprenorului constănțean Grigore Comănescu. Vorbim aici de una din cele mai serioase firme din România, care continuă o activitate economică începută în anul 1991 și care a fost în mod repetat premiată de Camera de Comerț.  Comprest Util a ridicat un singur bloc de locuințe în Constanța, și probabil cel mai frumos, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Compania a cumpărat terenul de la Primărie, în anul 2004. Prețul pe care l-a plătit a fost de două milioane de euro, fiind cel mai mare din istoria de până atunci a orașului. Cu toate acestea, proiectul Comprest Util a fost atacat în instanță de Asociația Constanța Altfel.

Un prim proces pierdut de-ai lui Chițac

Vorbim de două procese distincte. În primul, asociația a atacat o autorizație de supraetajare din anul 2018. Iar în al doilea, a atacat PUZ-ul Lăpușneanu. Printre argumentele utilizate în prima acțiune a fost și acela că dezvoltatorul nu a obținut aviz arheologic. Or, la supraetajare, nu se cere aviz arheologic, de vreme ce, până acum, nu s-au mai descoperit vestigii suspendate în cer. Sofismele asociației nici nu au fost analizate pe fond, acțiunea fiind respinsă pe lipsa calității procesuale active. Cu alte cuvinte, instanța a apreciat că senatorul și colegele sale n-au calitatea de ”victime” și nu pot sta într-un astfel de proces. Aprecierea instanței nu este vreo chestiune subiectivă, ci reprezintă o aplicare a Deciziei nr. 8/2020 pronunțată de ÎCCJ într-un deja celebru recurs în interesul legii. Înalta Curte a stabilit că asociațiile, în calitate de organisme sociale interesate, au calitatea să conteste un act administrativ doar dacă invocarea interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat. Cu alte cuvinte, asociațiile de genul Constanța Altfel pot sta în astfel de procese doar alături de ”victimele” actelor administrative contestate.

Cum să ceri demolarea unei construcții de 20 de milioane de euro

Pe aceeași logică juridică, era previzibil că asociația lui Chițac ar fi urmat să piardă și al doilea proces, în care contestase PUZ-ul Lăpușneanu, alături dde asociația Verde Urban. În acest context, în dosarul PUZ-ului au fost depuse două cereri de intervenție principale formulate prin avocat de două asociații de proprietari învecinate blocului Comprest Util. Iată victimele: locatarii din zonă, afectați în mod direct de investiția imobiliară finalizată încă de anul trecut și evaluată la aproximativ 20 de milioane de euro. Având acest drept, ”victimele” au cerut, prin avocata lor, extinderea cadrului procesual, contestând în mod direct toate autorizațiile de construire, toate hotărârile locale, din 2004 încoace, și toate reglementările urbanistice adoptate în această perioadă istorică pentru investitorul care a îndrăznit să strice înfățișarea comunistă a zonei. Consecința finală: să se dărâme cu totul.

Doar locatarii, și nu altcineva, puteau decide prin vot intrarea în proces

Pe avocata ”victimelor” o cheamă Dumitra Daon. La termenul de judecată din 15 iunie 2020, reprezentanții procesuali ai Comprest Util au cerut ca aceasta să facă dovada calității în care reprezintă ”victimele”. De asemenea, au cerut ca avocata Daon să depună la dosar procesele-verbale adoptate de cele două asociații, prin care locatarii, și nu altcineva, ar fi decis să intre în acest proces. Dacă nu știați, asociațiile de locatari au reglementări legale specifice, potrivit cărora orice litigiu și mandat de reprezentare convențională în instanță trebuie să fie aprobate în prealabil de adunarea generală a locatarilor. Legea îngrădește posibilitatea ca șefii de asociații să facă aranjamente doar de ei știute, fiind injust ca locatarii neconsultați să fie apoi trași la răspundere financiară, în cazul în care s-ar pierde respectivele procese. Solicitările Comprest Util au venit în urma observației că una din cererile de intervenție nu era semnată de președintele respectivei asociații de proprietari. Răspunsul avocatei Daon a fost un serial de ironii, aceasta încercând astfel să decredibilizeze ideea că cineva, vreodată, și-ar permite să depună cereri de intervenție fără mandatul celor băgați în proces, care, în caz că ar cădea în pretenții, ar fi ținuți să achite întregul prejudiciu. Un fel de: hai, domne, că doar nu credeți în astfel de conspirații! Tehnica avocatei nu a impresionat instanța de judecată, care a acordat un termen scurt pentru depunerea dovezilor.

Dovezi, ioc. ”Victimele” au fost inventate din pix

La împlinirea acestui termen scurt, care a avut loc săptămâna trecută, avocata Daon a dat din colț în colț, declarând instanței că nu se mai găsesc procesele-verbale prin care locatarii (și nu altcineva) ar fi hotărât să intre în proces. În realitate, conform verificărilor noastre efectuate la una dintre asociațiile în cauză, nu a fost convocată nicio adunare generală. Cu alte cuvinte, cererea de intervenție se sprijină pe un mare fals și nu reprezintă voința procesuală a locatarilor. Trebuie să știți că vecinii blocului Comprest Util nu s-au plâns niciodată în spațiul public de această investiție, mai ales că societatea a urbanizat zonele învecinate pe cheltuiala sa, a înlocuit transformatorul electric pentru întregul cartier, a creat rețeaua de canalizare pluvială, iluminatul public din zonă, parcarea publică a locatarilor, trotuarele și aleea carosabilă.

Un angajat al Mogulului preia intervenția pe persoană fizică

După ce s-a vădit că cererile de intervenție nu se sprijină pe voința locatarilor, avocata a găsit o variantă scurtă de a salva pe moment situația. Aceasta a adaptat sumar și cu multe greșeli cererea de intervenție pe numele soțului ei, Sorin Daon. Ca să fie clar, vorbim de un copy and paste ordinar, prin care aceeași cerere a fost preluată, pe persoană fizică, de consortul ei, care are domiciliul într-un bloc învecinat proiectului Comprest Util.

La o căutare simplă pe internet, aflăm că Sorin Daon lucrează la compania Grup Servicii Petroliere, aparținând mogulului Gabriel Comănescu. La rândul său, Mogulul a fost studentul actualului senator Vergil Chițac, în vremea în care acesta era cadru universitar la Academia Navală Mircea cel Bătrân. Legăturile dintre Mogul și Amiral au fost tema campaniei electorale din anul 2016. Atunci, presa locală constănțeană a acreditat ideea că Vergil Chițac este servantul intereselor lui Gabriel Comănescu.

Tot de pe Google aflăm că angajatul lui Gabriel Comănescu a mai participat alături de asociația senatorului Chițac într-un proces de mare răsunet, având ca obiect anularea regulamentului de parcări al Constanței. Potrivit multor opinii exprimate în spațiul public, regulamentul era foarte bun, având o singură hibă, respectiv inexistența modalităților alternative de plată în parcările cu taxă de pe marile bulevarde. În loc să ceară remedierea acestei deficiențe, cei de la Constanța Altfel au cerut anularea întregului regulament. 

Omul lui Machiavelli

Ca să fie foarte clar, nu avem dovezi directe că invenția victimelor este opera Constanța Altfel și a senatorului Chițac. Însă, această mizerie ordinară, ca și preluarea cererilor pe persoană fizică de angajatul Mogulului, sunt chestiuni care au apărut fix în folosul procesual al Asociației Constanța Altfel. Pozând în deontolog și mare militant pentru corectitudine, Amiralul ar trebui să-și aleagă mijloace de acțiuni la fel de corecte și de morale. Or, până acum, o instituție a statului afirmă că asociația sa a discriminat, incitând la ură, iar acum aflăm că aceeași asociație beneficiază de invenția din pix a unor victime ireale. În acest ritm, am putea afla într-o bună zi că Amiralul nu este omul lui Gabriel Comănescu, ci omul lui Machiavelli, cel care teoretiza, în Principele, că scopul scuză mijloacele. 

Comments

comments

Exclusiv

Vergil Chițac, un candidat procesoman pentru Constanța. Metodele murdare din dosarul Lăpușneanu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Asociația Constanța Altfel, fondată și condusă de senatorul Vergil Chițac, înceracă în disperare de cauză să tergiverseze un proces aproape pierdut. Miza este salvarea imaginii lui Vergil Chițac de luptător împotriva ”rechinilor imobiliari”.

Vergil Chițac și-a construit cu migală imaginea de personaj civic implicat în lupta cu rechinii imobiliari. Și n-a fost ușor. În 2016, era contraamiral și rector al Academiei Navale. Cu alte cuvinte, era un om dintr-un sistem. Pas cu pas, a urcat într-o ierarhie didactică și deopotrivă militară, la început luând poziția de drepți, iar la final pe aceea de a dicta pe loc repaos.  

O transformare radicală programată de consultanții Mogulului

Într-un interval foarte scurt, Chițac s-a transformat dintr-un militar scorțos într-un personaj politic și deopotrivă civic. Dar transformarea radicală nu s-a produs ca o revelație fulgerătoare pe drumul Damascului. În mod evident, la mijloc a fost o strategie de construire a unei imagini publice. După cum este de largă notorietate, aceasta a fost coordonată de niște consultanți din solda mogulului Gabriel Comănescu. Personajul civic Vergil Chițac, rezultat din această operațiune de rebranduire, a vorbit încă de la bun început despre lupta cu rechinii imobiliari, despre salvarea spațiilor verzi și despre alte preocupări care țin, în zilele noastre, loc de carismă și de experiență în treburile publice.

Contest, deci exist

După cum se știe, fostul militar convertit la civism a pierdut alegerile din 2016. Însă în 2020, Chițac revine în postura de principal contracandidat al lui Decebal Făgădău la Primăria Constanța. Și revine exact pe aceeași imagine de luptător împotriva rechinilor imobiliari. Cu ce se legitimează el? Cu procesele prin care asociația pe care o conduce a suspendat și anulat: diferite hotărâri de Consiliu Local, un regulament de parcare, un proiect pe fonduri europene pentru înființarea unui parc de miniaturi, o inițiativă a Primăriei de a închiria terenurile din zona de protecție a lacului Siutghiol. Însă cel mai presus se legitimează cu procesele stârnite împotriva dezvoltatorilor imobiliari.

Trânta cu PUZ-ul Lăpușneanu

Asociația lui Vergil Chițac a atacat tot PUZ-ul Lăpușneanu, însă în centrul litigiului s-a aflat blocul Comprest Util

Cel mai important proces are ca obiect anularea PUZ-ului Lăpușneanu. Ne referim aici la reglementările urbanistice în baza cărora s-au construit clădiri moderne la fața bulevardului, pentru a masca blocurile cu arhitectură comunistă. Cel mai emblematic imobil de acest fel este blocul construit de compania Comprest Util pe un teren cumpărat de la Primărie, încă din anul 2004, cu două milioane de euro. Constanța Altfel a pretins că acest teren cumpărat pentru construcție, cu cel mai mare preț plătit până atunci de un privat, ar trebui să fie spațiu verde.

Cununa de lauri

În 2018, asociația a obținut suspendarea provizorie a PUZ-ului până la judecarea procesului de anulare. Visul de aur al lui Chițac a fost acela ca, la capătul luptei, în preajma alegerilor locale, să câștige acest litigiu important. Ar fi fost ca o cunună de lauri așezată pe capul unui învingător. Și, totodată, ar fi fost legitimarea maximă că militarul civilizat cu ajutorul mogulului portuar nu s-a pornit la trântă cu mediul de afaceri pe baza unor noduri în papură, ca un procesoman,  ci pe reale probleme.

Planul era bun pentru scopurile sale politice. Dar nu a mers. După cum am arătat deja în mai multe articole publicate pe Ordinea.Ro, asociația lui Chițac a copiat mimetic modele de acțiune testate înainte de Asociația Salvați Bucureștiul sau de Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului. Alți epigoni din toate colțurile țării au procedat la fel. Iar așa, țara s-a umplut de procese, în care activiști onești, dar și țăcăniți notorii, au cerut de-a valma dărâmări de blocuri, înghețări de proiecte, anulări de regimuri urbanistice adoptate cu ani grei înainte. O minoritate guralivă și fără nicio expertiză a ajuns în războaie juridice cu autorități publice sau cu investitori, pe baza pretenției că ar apăra un interes public general.

Un delir stopat de Înalta Curte de Casație și Justiție

La începutul anului 2020, acest delir a fost stopat de completul de RIL de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii supremi au stabilit că asociațiile de tipul Constanța Altfel s-au comportat de parcă ar fi fost învestite cu autoritate de stat, deși n-au fost învestite de nimeni și nu aveau niciun drept legal. Practic, aceste ONG-uri au uzurpat un atribut rezervat doar statului de a iniția acțiuni în contencios obiectiv, în apărarea interesului public general. În realitate, asociațiile sunt persoane de drept privat. Și din acest motiv, trebuie să se comporte ca toți privații, că nu sunt mai cu moț. Iar privații pot contesta acte administrative doar dacă suferă un prejudiciu personal sau dacă li se afectează un drept subiectiv. Din acest punct, s-au stopat șmecheriile ăstora de a pretinde că apără sănătatea poporului muncitor ca să-i hăituiască prin instanțe pe adversarii lor politici sau pe oamenii cu bani.

În fundul gol, fără calitate procesuală activă

Decizia a venit ca o palmă grea pe obrazul asociației lui Chițac. Procesul împotriva PUZ-ului Lăpușneanu era bazat pe atributul uzurpat de la stat, de a iniția acțiuni în contencios obiectiv. Dintr-o dată, asociația senatorului Chițac s-a pomenit în fundul gol, fără nicio justificare a calității procesuale active. Procesul se ducea inevitabil spre un sfârșit rușinos, apt să afecteze credibilitatea candidatului Chițac, luptătorul civil cu rechinii imobiliari.

O cacialma care frizează penalul

Soluția găsită de Constanța Altfel a fost aceea de a tergiversa procesul, ca să amâne dezastrul. Însă ONG-ul lui Chițac nu a apelat la o soluție clasică, avocățească, ci la un serial de mizerii procesuale. Așa cum am mai relatat în Ordinea.Ro, într-o primă fază, la instanța învestită să judece acest dosar s-a prezentat o avocată, pe numele ei Dumitra (Dida) Daon. Aceasta a pretins că reprezintă convențional două asociații de locatari învecinate cu blocul Comprest Util. Fiind vorba de vecini, măcar se crea aparența că ne aflăm în prezența unor persoane care ar putea invoca afectarea unor drepturi subiective sau chiar un prejudiciu concret, pe calea unor cereri de intervenție principală. Numai că, ce să vezi, în spatele celor două intervenții nu se aflau acte care să probeze că locatarii au fost cei care au decis intrarea în proces. Observând acest neajuns, juriștii Comprest Util au cerut dovezi că s-au organizat adunări generale în cadrul celor două asociații de locatari. Avocata Daon a solicitat un nou termen de judecată. Iar la împlinirea acestuia s-a prezentat senină în fața instanței, declarând că nu au mai fost găsite actele. E mai mult decât evident că nu a existat un acord al locatarilor de a intra în proces, totul fiind o cacialma care frizează sfera penală.

Sorin Daon și membrii săi… de la mansardă

Mogulul și fostul său angajat

Era încă un prilej ca procesul să ajungă la o dezlegare. Numai că avocata neangajată în fapt de locatari a scos din tolba ei o nouă cerere de intervenție principală, formulată chiar în numele soțului ei, Sorin Daon. Vorbim aici de o cerere modificată sumar, în care acest Sorin Daon arată că locuiește la etajul 10 al unui bloc învecinat cu blocul Comprest Util. În rest, argumentația a rămas la fel, Daon reclamând că i se afectează drepturile membrilor săi. Desigur, vorbim de un copy-paste ordinar, făcut la repezeală, că altfel ar fi greu de înțeles ce membri mai are Sorin Daon la el la mansardă. În acest fel, din două asociații de locatari a rămas în proces un singur privat afectat chipurile în apartamentul său de la etajul 10 de blocul cu 8 etaje din vecinătate.

Șicanarea fără temei real este mai mult decât evidentă. Iar o explicație a acestei conduite ar fi că Sorin Daon a fost angajatul mogulului Gabriel Comănescu, tipul despre care s-a spus că păpușează din umbră candidatura lui Chițac. Informația apare chiar pe contul de LinkedIn al lui Sorin Daon, acesta precizând că a lucrat la compania Grup Servicii Petroliere aparținând mogulului portuar interesat să-l pună pe Vergil la cârma Primăriei.

Soții Daon sunt membri în Constanța Altfel

Și relațiile nu se opresc aici. Astfel, am intrat în posesia unui document oficial, prin care însuși Vergil Chițac, semnând cu propria mână, confirmă că Sorin Daon și soția sa Dumitra sunt membri în Asociația Constanța Altfel.

Documentul este o dovadă că mizeriile descrise mai sus au fost comise nu doar în folosul procesual al Asociației Constanța Altfel, ci chiar de oameni înrolați în această structură condusă de Vergil Chițac. Așadar, nu vorbim de simple coincidențe, ci de o premeditare în toată regula.

Ultima zvâcnire

Trebuie să mai spunem că cererea de intervenție principală asumată de Sorin Daon și membrii săi (sic!) nu întrunește condițiile stabilite de lege, nefiind îndreptată decât formal împotriva ambelor părți litigante. Daon nu are în realitate niciun diferend cu asociația din care face parte. Ori neavând nu poate justifica o cerere principală de intervenție în proces. Pe de altă parte, fostul angajat al mogulului nu are un diferend real nici cu societatea Comprest Util, necontestând în atâția ani de zile proiectul acesteia de pe Lăpușneanu. Vorbim de o durată de aproximativ 10 ani, de când terenul a fost împrejmuit și dotat cu panou de obiectiv. În tot acest timp, au fost dezbateri și au fost adoptate PUZ-uri succesive la inițiativa autorității locale sau a altor firme. PUZ-ul actual, adoptat în 2015, înlocuiește un PUZ din 2006. Proiectul Comprest Util era prevăzut de la bun început. Și nici nu se putea altfel, pentru că această companie a plătit, amintim, două milioane de euro Primăriei, ca să construiască. Ani buni, nici Sorin Daon și nimeni altcineva nu a delirat că societatea trebuie să cultive iarbă pe terenul plătit cu bani grei. Daon nu a spun un cuvânt și nu a contestat nimic. Diferendul este jucat abia acum, ca din senin, în mod evident cu scop politic, pentru a amâna măcar un pic momentul în care senatorul se va face de rușine în mod oficial cu acțiunea sa abuzivă.

ONG-ul lui Vergil Chițac a atacat și autorizațiile de construire ale Comprest Util, cerând în plus și suspendarea lor. Până acum, Chițac și ai lui au pierdut aceste procese pe care le-am urmărit în mod special. Ultima zvâcnire se consumă în momentul de față, cu aspectele relatate mai sus.

În opinia noastră, această formă de manipulare grosieră a actului de justiție nu ar trebui să rămână nesancționată, oricât de puternic ar fi mogulul din spatele candidatului Chițac.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cum încearcă primarul din Agigea să-și schimbe imaginea de corupt care a furat terenuri de la malul mării

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Șifonat rău după trimiterea în judecată pentru fapte de corupție, primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, refuză să tragă copita din politică. Maricel face eforturi disperate pentru a schimba ceva din imaginea de corupt care a furat terenuri de la malul mării ca să-și îmbogățească rubedeniile. Cum e limpede că nu mai poate câștiga un nou mandat de primar cu această problemă, inculpatul de la Agigea face eforturi de cosmetizare a propriei imagini.

Ca urmare, Maricel aleargă pe la televiziuni și site-uri de știri. Se laudă cu mărețele realizări. Dă de pământ cu adversarii. Îi acuză, într-o română stricată, că n-ar avea cunoștințe elementare de gramatică. Și sugerează cu orice ocazie că el e un tip experimentat și deștept. Vă dați seama că totul pute a ipocrizie. Tocmai primarul super-agramat din Agigea să dea lecții de gramatică adversarilor săi?

Și strategia nu se oprește aici. Primarul din Agigea și-a făcut cont de Facebook, pentru a mima transparența. Această încercare târzie și disperată a fost gândită cu scopul de a păcăli publicul că primarul din Agigea se află în dialog cu cetățenii. În realitate, chiar publicația noastră a prezentat mai multe situații, în care diverși cetățeni spun că au fost alungați din Primărie, la ordinul lui Maricel. Ei bine, primarul care de regulă nu se cobora la nivelul de a discuta cu localnicii pozează acum într-un tip abordabil și transparent.

Și tot pe contul lui de Facebook, inculpatul de la Agigea se promovează în diferite filmulețe, ba pupând mâinile unor venerabile doamne (ca să arate că ar avea respect), ba împărțind măști anti-COVID (ca să arate cât de mult îi pasă de sănătatea populației), ba prezentând echipamentele din magazia unui pescar (ca să arate cât de mult îi pasă de mediul de afaceri), ba purtând un costum popular, cu tricolorul alături (ca să arate că este un iubitor de neam și țară). 

Pe acest fond, zilele trecute primarul din Agigea a apărut într-un nou filmuleț, alături de președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu. Primarul și președintele sunt colegi de partid. Cei doi sunt deopotrivă interesați să obțină voturile agigenilor. De principiu, cei care îl votează pe Maricel la Primărie îl votează și pe Horia Țuțuianu la președinția Consiliului Județean. Dacă primarul PSD-ist din Agigea nu reușește să recâștige încrederea electoratului, acest fapt ar avea consecințe negative și asupra candidatului PSD la Consiliul Județean, Horia Țuțuianu. Probabil că din acest motiv, Consiliul Județean Constanța cofinanțează un proiect de asfaltare a unei străzi din Agigea. Vorbim aici de strada Alexandru Vlahuță, care are o lungime de 890 de metri.  Atât s-a putut: 890 de metri de asfalt. Investiția – minoră prin dimensiune – a fost prezentată în filmuleț ca o măreață realizare. Totodată, Horia Țuțuianu l-a periat bine de tot pe colegul său de partid, contribuind la operațiunea de cosmetizare a imaginii lui Maricel.

„Continuăm să depunem toate eforturile pentru ca județul Constanța să beneficieze de o infrastructură rutieră la cele mai înalte standarde! Astăzi, am efectuat o vizită de lucru în localitatea Agigea, unde, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, o nouă stradă este construită de la zero. Lucrările decurg conform graficului, iar în momentul de față se lucrează intens la executarea terasamentului. Valoarea proiectului se ridică la suma de 560.000 lei, iar lungimea noii străzi, cu numele Alexandru Vlahuță, va fi de 890 de metri. În localitățile județului nostru se lucrează intens și atât eu, cât și colegii mei din cadrul Consiliului Județean Constanța continuăm să facem tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea permanentă a județului și a infrastructurii acestuia. Îl felicit pe domnul primar Cîrjaliu Cristian-Maricel care s-a preocupat în permanență de îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Agigea.“, a scris Țuțuianu pe Facebook, în prezentarea filmulețului.

Ca să mai pupe un mandat, primarul din Agigea are nevoie disperată să fie perceput drept gospodar, făcător de drumuri asfaltate, patriot, respectuos cu bătrânii, transparent și grijuliu. După cum spuneam, totul este o tentativă, ipocrită și neconvingătoare, de cosmetizare a imaginii. Amintim că procurorii DNA îl acuză pe Maricel de la Agigea că a furat terenuri de pe malul mării, prin simplă inventariere, cu scopul de a le vinde mai departe, la un preț subevaluat, către finul fratelui său. Banii au fost plătiți în mod real de fratele primarului, Bogdan Cîrjaliu. Finul acestuia din urmă figurează în continuare ca asociat al firmei, deși nu obține niciun beneficiu personal, așa cum reiese din declarațiile de avere ale soției sale, care lucrează la Primăria Agigea. De câțiva ani, în firmă figurează ca asociat și ginerele lui Cristian Maricel Cîrjaliu. Acesta a cumpărat cu 100 de lei un procent de 10% din afacerea care rulează peste un milion și jumătate de euro pe an. Totul e putred. Însă Maricel este judecat în libertate și se bucură de prezumția de nevinovăție. 

Foto deschidere: captură Facebook. 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cum și-a bătut joc Zanfir Iorguș de Paul Foleanu și Nicu Moroianu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Ceea ce era previzibil pentru oricine cunoaște puțină politică locală s-a întâmplat. Nicu Moroianu, candidatul alianței închegate de PSD, ALDE, PNȚCD și ”instituția” Zanfir Iorguș în vederea câștigării mandatului de primar al Municipiului Mangalia, tocmai a anunțat că ascultă vocea poporului și se retrage din competiție. Noul candidat al opoziției va fi eternul candidat Zanfir Iorguș, un om care nu a ratat nicio competiție electorală locală din 1996 încoace. După toate indiciile, la Mangalia se repetă scenariul din 2016, așa cum vom explica mai jos.

Primarul traseist Zanfir Iorguș

Până atunci, trebuie să trecem în revistă câteva elemente de parcurs ale ”instituției” Zanfir Iorguș. Acesta a fost primar al Mangaliei în perioada 1996 – 2008, din partea PNȚCD, PSD și PDL. Ahtiat după putere, Iorguș a sărit din barcă în barcă, reușind astfel să ducă la bun sfârșit trei mandate de primar, cu multe scandaluri de corupție. Problemele de această natură au fost multe, însă în cele ce urmează ne vom referi doar la cazul cel mai emblematic.

În anul 2000, pe finalul guvernării țărăniste, Primăria Mangalia, condusă de țărănistul Iorguș, a primit un cadou nesperat. Ne referim aici la modalitatea, total ilegală, prin care pădurea Comorova a fost trecută întâi în administrarea Municipiului Mangalia, cu titlul de parc municipal, iar mai apoi în proprietate deplină, cu titlul de teren cu vegetație forestieră. În realitate, acolo era o pădure plantată la 1890 de statul român. Nici vorbă de parc municipal sau de lăstăriș. Vorbim de 519 hectare de pământ, în mare parte ocupate de pădure. Însă în această suprafață se aflau și terenuri despădurite incluse în circuitul agricol.

În conivență cu actualii pușcăriași Săvulescu și Giurgiucanu

La doi ani distanță, comisia locală de fond funciar din Primăria Mangalia a început să retrocedeze zonele despădurite din terenul primit de la stat. Hălci importante din acest trup de moșie au ajuns la Viorel Pană și Maria Măriuță, prin efectul Dispoziției 277/17.12.2002 a primarului Zanfir Iorguș. Beneficiarii erau de fațadă. În spatele lor se aflau de fapt Dragoș Săvulescu, nepotul Mariei Măriuță, și Georgică Giurgiucanu, cumnatul lui Viorel Pană. Săvulescu a fost acționar la clubul de fotbal Dinamo București, iar Giurgiucanu este nepotul lui Emanuel Valeriu, un tip cu apucături securistice care a condus propaganda de la TVR pe vremea lui Ion Iliescu.

Atât Săvulescu, cât și Giurgiucanu sunt actualmente pușcăriași de drept comun, fiind condamnați în celebrul dosar al retrocedărilor de la Constanța, alături de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și o puzderie de funcționari, notari publici și beneficiari ai fraudei colosale care a ușurat Constanța de un milion de metri pătrați de teren. Procurorii DNA au dovedit că Săvulescu și Giurgiucanu și-au însușit fraudulos drepturile de moștenire ale familiei Movilă, obținând un mandat de la ultima descendentă a boierilor interbelici, în timp ce aceasta se afla pe patul de moarte. Retrocedarea pe care au făcut-o la Mangalia, în complicitate cu Zanfir Iorguș, se referă tot la averea familiei Movilă.

Traseul prin care Iorguș a devenit proprietar la Comorova

Alte hectare despădurite din vechea pădure Comorova au fost retrocedate de Zanfir Iorguș către persoana fizică Virginia Gheorghiu. Pe același patent infracțional care s-a aplicat și la Constanța, de Radu Mazăre și ai lui, Virginia Gheorghiu a vândut o parte din terenul retrocedat de la primăria lui Iorguș, chiar către familia lui Iorguș. În acest fel, fostul primar, cu părinții săi din Barcea de Galați și cu un unchi de la București au devenit proprietari de terenuri agricole în zona pădurii Comorova.

După toate aceste manopere administrative și imobiliare, primarul Iorguș a inițiat un PUZ criminal, prin care pădurea, dar și terenurile din marginea ei, care erau deja pe persoană fizică, au fost introduse în intravilan, pentru dezvoltarea turistică. Din 2005, un grup de jurnaliști, o asociație ecologistă și doi consilieri locali au început să se împotrivească proiectului de defrișare a pădurii. Scandalul a fost atât de mare, încât Iorguș, supranumit în epocă ”Soarele Mangaliei”, a dat înapoi. La alegerile din 2008, situația de la Comorova i-a cauzat apusul.

Rocada naș-fin

Scaunul de primar a fost câștigat atunci de Claudiu Tusac, un tip căruia Iorguș i-a botezat un copil. Cu alte cuvinte, cumătrul lui Iorguș a devenit primar și a condus orașul. Și nu l-a condus oricum, ci cu mână de fier. În aceeași toamnă, fostul primar a fost ales deputat.

Profitând de excesele lui Tusac, Iorguș s-a erijat în liderul opoziției din oraș. Pe acest val, în anul 2012, a candidat din nou la Primăriei. Într-o primă fază, a și câștigat alegerile locale, însă la repetiție le-a pierdut în favoarea actualului primar, Cristian Radu.

Rocada cu Foleanu

După alți patru ani, Iorguș a revenit în spațiul public și tot ca lider al opoziției, dirijând lupta politică împotriva primarului PNL. Ne referim aici la o opoziție formată din PSD și ALDE. Într-o primă fază a jocului, Iorguș a declarat că îl susține pe avocatul Paul Foleanu să candideze la Primărie din partea PSD. Însă, în ultima clipă, Foleanu a dispărut din peisaj, pe fondul unor probleme în partid. În acel context, Zanfir Iorguș s-a înscris candidat independent, netezind drumul spre o nouă victorie lui Cristian Radu.

Rocada Iorguș-Foleanu l-a băgat pe acesta din urmă într-un con de umbră. Urmându-l pe mentorul său, cunoscutul avocat a virat de la dreapta la stânga, apoi a evoluat neconvingător în sceneta candidaturii anunțate din partea marelui partid socialist. Vorbim de o situație nemeritată, în contextul în care Foleanu era o voce importantă în Mangalia, dar mai ales o voce de dreapta. De dragul unui plan al lui Iorguș, Foleanu și-a vândut identitatea ideologică, eșuând lamentabil ca pion secundar în partidul care a livrat țării cele mai sonore cazuri de impostură intelectuală, de corupție și nepotism.

Ultima rocadă

După cum spuneam, istoria se repetă în 2020. De data aceasta vorbim de o rocadă Zanfir Iorguș – Nicu Moroianu. Și Moroianu este de fel un personaj de dreapta. Fost țărănist, dedicat moderației, ideilor creștin-democrate, antreprenoriatului curajos și luptei pentru domnia legii, Moroianu s-a lăsat târât în siajul tenebros al lui Zanfir Iorguș. La îndemnul acestuia, cel mai cunoscut om de turism al Mangaliei a făcut pasul spre PSD, la fel ca Paul Foleanu, în urmă cu 4 ani. Și tot ca Foleanu a eșuat în această rocadă strâmbă, injustă, necuvenită.

Și, până la urmă, din fața cui s-a dat la o parte Nicu Moroianu? Din fața unui tip cu un trecut atât de urât? Din fața unui tip fără busolă ideologică? Din fața unui tip fără o urmă de fibră morală? Din fața unui tip care a scăpat cu greu dintr-un dosar penal, abia în calea de atac?

După cum spuneam, Paul Foleanu, în 2016, și Nicu Moroianu, în 2020, nu meritau să ajungă bătaia de joc a lui Zanfir Iorguș.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: