Advertisement
Categories: Actual

Cutremur devastator în Turcia și Grecia, în zone turistice din zona Mării Egee! Sunt morți și mulți răniți!

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,7 a zguduit vineri dimineaţă mai multe oraşe turistice din zona Mării Egee, anunţă The Guardian, citând oficiali greci şi turci, conform cărora aproximativ 200 de persoane au fost rănite, iar două au murit. Potrivit News.ro, care a preluat informații din mai multe ziare străine, dintre răniţi, cel puţin 120 sunt din Kos, iar 70 în Turcia. Epicentrul a fost la 10 kilometri sud de staţiunea Bodrum şi la 16 kilometri nord-est de Kos. Seismul a produs valuri seismice de mici dimensiuni. Imagini arată zone de pe insula Kos unde apa a adus crengi de copaci şi noroi. De asemenea, în cartierul Gumbet, din Bodrum, mai multe magazine au fost avariate de tsunamiul de mici dimensiuni, relatează postul de televiziune NTV. Primarul din Kos, George Kyritsis, a declarat pentru Reuters că s-au înregistrat două decese şi mai mulţi răniţi. Victimele se aflau în clădiri vechi, care s-au prăbuşit, relatează Associated Press. Autorităţile elene au trimis elicoptere pentru a transporta răniţii la spitale de pe insula Rhodos, relatează Haaretz. Oficialul a dat asigurări că armata şi serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă sunt mobilizate şi că, din cauza avariilor la port, feriboturile nu pot opri pe insulă. Mai multe drumuri de coastă au fost inundate. Mai mulţi turişti şi-au petrecut noaptea în afara hotelului lor, pe plaja Lambi de pe insula Kos, relatează Associated Press. Lauren Duffy, o studentă britanici în vârstă de 20 de ani, a fost evacuată împreună cu mama şi sora ei de la hotelul Atlantis, unde numeroase geamuri s-au spart din cauza cutremurului. Oficialii eleni au declarat că seismul, cu magnitudinea 6,5, s-a produs la ora locală şi a României 1.31, la 10 kilometri sud de Bodrum (Turcia) şi la 16 kilometri est-nord-est de Kos, la 10 kilometri adâncime. Potrivit autorităţilor turce, cutremurul a fost urmat de peste 20 de replici, iar acestea ar putea continua. Guvernatorul provinciei Mugla, Esengul Civelek, a declarat că, din datele iniţiale, în Turcia nu s-au înregistrat decese, dar câteva persoane au suferit răni uşoare din cauza panicii. La Bitetz, o staţiune aflată la şase kilometri vest de Bodrum, cutremurul a scos în stradă oamenii speriaţi. Turiştii s-au întors, în camerele lor pentru a-şi lua lucrurile, dar au preferat să petreacă noaptea afară. Grecia şi Turcia se află într-o zonă predispusă la seisme. Peste 600 de oameni au murit în octombrie 2011, în provincia Van din estul Turciei, în urma unui seism cu magnitudinea 7,2. În 1999, două cutremure au provocat moartea a 20.000 de oameni în nord-vestul ţării.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Nu este apă potabilă în zona centrală a municipiului Medgidia

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de… Read More

10 ore ago

Constanța. Consilierii județeni, chemați în ședință ordinară. Vezi ce puncte sunt incluse pe ordinea de zi!

Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară pentru data de 30.03.2026, de la ora… Read More

13 ore ago

Constanța. Subvenția acordată populației pentru energia termică, pe masa consilierilor locali

Consiliul Local al municipiului Constanța este convocat în ședință ordinară, joi, 26.03.2026, de la ora… Read More

14 ore ago

Bărbat din Mangalia, dispărut de câteva zile. Dacă îl vedeți, sunați la 112

La data de 24 martie a.c., în jurul orei 9.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului… Read More

16 ore ago

Salariații Damen Shipyards Mangalia cer aprobarea rapidă a reorganizării societății : ”Falimentul nu este o soluție”

Mâine, 25 martie 2026, este convocată Adunarea Creditorilor DSMa pentru aprobarea planului de reorganizare al… Read More

17 ore ago