Curtea de Apel Pitești a majorat de la 3 la 4 ani pedeapsa inițială pronunțată de Judecătoria Pitești.
Procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Daniel Chiţoiu în ianuarie 2020, la mai puţin de o lună de la producerea accidentului în care un bărbat de 82 de ani şi soţia acestuia au murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de maşina fostului ministru care, conform primelor date, a intrat pe contrasens. La momentul la care a fost pus sub acuzare, Chiţoiu a refuzat să dea declaraţii în faţa anchetatorilor. El a negat atunci că ar fi vorbit la telefon în timpul accidentului.
Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată în luna august 2020.
Fosul demnitar este obligat să plătească despăgubiri de 800.000 de lei urmaşilor celor două victime decedate în urma accidentului. După executarea pedepsei.
Chiţoiu are interdicţie de a mai conduce pe drumurile publice timp de 5 ani.
În 2025, Chițoiu a fost condamnat cu suspendare
Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a omorât doi oameni într-un accident pe care l-a produs în decembrie 2019. Sentința era emisă în luna aprilie a anului 2025, însă ea a fost contestată.
