Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, anunță că a fost adoptat, astăzi, în ședința de Guvern un proiect de lege prin care statul transformă încălcarea și eludarea sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei dintr-o contravenție într-o infracțiune gravă, de competența DIICOT, aliniindu-ne complet partenerilor europeni.
Legea este coinițiată de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Ministerul Justiției și arată toleranță zero pentru cei care încalcă sau ocolesc sancțiunile internaționale ajutând Rusia în această agresiune ilegală și neprovocată. De asemenea, respectăm astfel angajamentele internaționale luate de România.
„Sancțiunile internaționale sunt scutul nostru economic și diplomatic în fața războiului brutal purtat de Rusia în Ucraina, un instrument esențial prin care sufocăm mașinăria de război a agresorului și apărăm pacea pe continent.
Fiecare resursă care ajunge la entități sancționate, ocolind regulile, înseamnă prelungirea conflictului și a suferinței umane și nu putem permite ca România să fie o verigă slabă în acest front comun al democrațiilor.
Noua lege pe care am promovat-o aduce o schimbare fundamentală de abordare și se racordează la legislația europeană:
✅ Încălcarea sau eludarea sancțiunilor devine infracțiune gravă. Cei care ajută persoane sau companii aflate pe listele de sancțiuni nu vor mai scăpa cu o simplă amendă ci vor răspunde penal și riscă ani grei de închisoare.
✅ Faptele vor fi investigate de DIICOT. Am decis ca aceste cazuri să fie tratate cu maximă seriozitate, la același nivel cu crima organizată și terorismul. Pentru că, în esență, subminarea sancțiunilor este un atac la securitatea națională și la stabilitatea regională și europeană.
✅ Blocăm toate portițele. Am inclus explicit criptomonedele în lege și ne asigurăm că niciun cetățean român nu poate încălca sancțiunile nici măcar atunci când acționează în străinătate.
Această lege nu este doar despre alinierea la norme europene. Este despre a fi de partea corectă a istoriei. Este un mesaj ferm că România este un pilon de stabilitate și un apărător hotărât al dreptului internațional dar și o garanție pe care o oferim fiecărui cetățean că statul român folosește toate instrumentele pentru a-i proteja securitatea și viitorul.“, spune ministrul Oana Țoiu.