Actual
Desfășurare masivă de forțe. Cei 37 de inculpați din dosarul ”Calul Troian”, aduși la Tribunalul Constanța
Published
2 ore agoon
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată în dosarul generic intitulat „Calul Troian” a 38 de inculpați, respectiv 37 de persoane fizice și o persoană juridică.
Acuzațiile includ infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, viol, camătă, șantaj, spălare a banilor, desf de jocuri de noroc fără licență, influențarea declarațiilor, răzbunare pentru ajutorul dat justiției, tulburarea liniștii publice și favorizarea făptuitorului.
După cum au arătat procurorii DIICOT Constanța, gruparea s-a format în anul 2014, în cartierul Km. 4-5 din municipiul Constanța.
Având o ierarhie strictă, membrii au început cu exploatarea sexuală a tinerelor, extinzându-se spre cămătărie și spălare de bani prin firme-paravan și cluburi.
Ramificațiile au depășit teritoriul României și au ajuns în Franța, Marea Britanie, Elveția și Austria. Prin acțiuni violente și afișarea unui lux ostentativ, gruparea a încercat să dețină monopolul în zona cunoscută mediatic drept ”Mica Sicilie” din Constanța.
Structura a fost destructurată în noiembrie 2025 printr-o operațiune amplă a procurorilor DIICOT Constanța și BCCO Constanța, fiind ridicate arme letale, arme albe, droguri și sume mari de bani.
În prezent, procurorii au solicitat menținerea sechestrului asigurător pe bunuri evaluate la 6,5 milioane de euro. Este vorba despre mai multe mașini de lux și o locuință din Spania. Cei 37 de inculpați fizici se află sub măsuri preventive, 15 dintre aceștia fiind în arest preventiv. Dosarul va fi soluționat de Tribunalul Constanța.
Ce spun procurorii DIICOT despre acest amplu dosar
Prin rechizitoriul din 6 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în cauza intitulată generic ”Calul Troian”, trimiterea în judecată a 38 de inculpați (37 persoane fizice și o persoană juridică), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, spălare a banilor, desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, trafic de persoane, complicitate la trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la trafic de minori, viol, influențarea declarațiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, tulburarea ordinii și liniștii publice, proxenetism, complicitate la proxenetism, favorizarea făptuitorului.
Cei 37 de inculpați se află sub diverse măsuri privative, respectiv restrictive de libertate, 15 fiind sub măsura arestului preventiv, una a arestului la domiciliu și 21 a controlului judiciar.
Actele de urmărire penală arată că, începând cu anul 2014, în municipiul Constanța, în cartierul cunoscut sub numele de Km.4-5, cinci dintre inculpați au constituit o grupare de criminalitate organizată, la care au aderat, în timp, și ceilalți inculpați.
Probele administrate au relevat faptul că grupul infracțional organizat, unul de tip polivalent, a fost constituit, inițial în scopul obținerii unor sume de bani, în principal, din exploatarea sexuală a unor tinere, după care, pe parcurs ce a evoluat atât din punct de vedere financiar cât și numeric, gruparea de criminalitate organizată s-a specializat pe comiterea altor infracțiuni, respectiv camătă, dar și pe spălarea banilor cu scopul ascunderii originii ilicite a sumelor de bani provenite din activitatea infracțională.
Gruparea a prezentat, pe parcursul existenței, o structură determinată, bazată pe “diviziunea muncii” , cu reguli de comportare şi roluri prestabilite specifice unei unități structurate.
Ce au arătat investigațiile
Sub conducerea ”nucleului dur”, format din cei 5 constituenți inițiali, membrii au primit și avut roluri bine definite: de a recruta tinerele exploatate sexual, de a primi sumele de bani obținute din activitatea de prostituție, de a trimite prin transfer monetar ori de a aduce banii în țară, de a colecta sumele de bani obținute din practicarea prostituției, de a ține evidența sumelor de bani obținute din activitatea de prostituție și cea de cămătărie, de a însoți și transporta tinerele exploatate în străinătate, cu scopul de a le asigura protecția, de a recupera sumele de bani împrumutate cu camătă, de a disimula adevărata proveniență a bunurilor provenite din comiterea de infracțiuni, de a acționa ca persoană interpusă în cadrul unor societăți, de a pune la dispoziția grupării date de identificare în vederea creării unor conturi bancare, de a racola noi membri în grupare, de a asigura protecția membrilor grupării, precum și a tinerelor care practicau prostituția.
Investigațiile au arătat că activitatea infracțională a grupării de criminalitate organizată nu s-a limitat la zona municipiului Constanța, ci s-a extins atât în țară, cât și in diverse locații din Franța, Marea Britanie, Elveția și Austria.
In scopul de a-și demonstra ”puterea”, dar și pentru a atrage noi victime, inculpații au etalat un nivel de trai ridicat, inclusiv prin utilizarea unor autoturisme de lux, iar prin intermediul altor persoane sau în mod direct, au dezvoltat afaceri, cluburi și restaurante, pentru a disimula natura și proveniența surselor ilicite de venit.
De asemenea, pentru a-și impune ”supremația” pe zona de acțiune, care să permită membrilor săi derularea activităților infracționale fără riscul de a intra în conflicte cu membrii altor grupări, aceasta a acționat, în multe situații, cu violență, provocând adevărate scandaluri în public, intens mediatizate, zona de la Km 4-5 fiind denumită de presa locală „Mica Sicilie”.
”M-am născut în 4-5, n-am nevoie de servici.”
Sentimentul de apartenență la grupul infracțional a avut dublu rol: pe de-o parte siguranța membrilor grupului că, în situația în care grupări rivale sau persoane care la un moment dat ar fi putut reprezenta riscuri de orice natură, un număr suficient de membri s-ar fi putut grupa în orice moment, astfel încât să poată reacționa și, pe de altă parte, rolul de a descuraja orice persoană care, din diferite motive, ar fi putut intra în conflicte cu vreunul dintre membrii grupului.
Relațiile dintre membrii grupării Km 4-5, care s-a autocreditat și autoevaluat ca fiind cea mai puternică de pe raza municipiului Constanța, au fost evidențiate, atât într-o melodie special compusă pentru grupul infracțional organizat, al cărei titlu ilustrează modalitatea de obținere a veniturilor de către membrii grupării: ” M-am născut în 4-5, n-am nevoie de servici.”
Tot ca semn al apartenenței, membrii au afișat tatuaje de un anumit tip, au ales numere de înmatriculare în combinația 4-5 și au dezvoltat modele de comportament care să descurajeze orice reacție de opoziție din partea victimelor, a familiilor și anturajului acestora, dar și a unor terți, martori la acțiuni ale grupării.
Grupul infracțional organizat a fost destructurat în noiembrie 2025, în urma unei ample acțiuni a DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, realizată împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în urma perchezițiilor efectuate, la acel moment, din locuințele inculpaților fiind ridicate 200.000 lei, 51.000 euro, precum și alte sume în diverse valute (USD, UKP, CAD), 3 arme letale și 4 neletale, toate deținute ilegal, zeci de arme albe (săbii, macete, cuțite, boxuri), veste antiînjunghiere, ceasuri de lux și diverse bijuterii, cantități de droguri de risc și mare risc, instrumente de porționare, cântărire și consum a substanțelor interzise, medii de stocare și înscrisuri cu valoare probatorie.
Zeci de persoane vătămate au fost identificate
Pe parcursul administrării probatoriului, au fost identificate zeci de persoane vătămate, victime ale traficului de persoane, traficului de minori, proxenetismului, cametei, dar și altor infracțiuni săvârșite de către membrii grupului infracțional.
De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, au fost dispuse măsuri și asupra unei persoane juridice (club), ce a fost folosită ca unealtă în scopul spălării banilor proveniți din activitățile infracționale ale grupării de criminalitate organizată.
Totodată, prin actul de sesizare a instanței procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au solicitat menținerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra a zeci de imobile și terenuri, autoturisme de lux, bijuterii, sume de bani și alte bunuri mobile aparținând inculpaților, în valoare de aproximativ 6,5 milioane euro.
S-a solicitat și menținerea măsurilor preventive față de inculpați, precum și obligarea acestora la plata sumei de 2.252.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.
Sursa foto: Captură Dotto TV
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!
