Conecteaza-te cu noi

Actual

Deși are vârsta de pensionare, Constantin Dancu rămâne la conducerea IPJ Constanța

Published

on

Comisarul șef Constantin Dancu rămâne șef al IPJ Constanța, chiar dacă are vârsta de pensionare. În cursul zilei de azi, ministrul de interne i-a aprobat cererea de prelungire a mandatului, transmisă spre aprobare cu ceva vreme în urmă. Deocamdată este vorba despre o știre furnizată de surse de încredere, dar o informare oficială nu a venit încă de la București.

L-am sunat pe comisarul șef Dancu pentru a afla cu exactitate cum stau lucrurile:

”Tot din surse am aflat și eu că mi-a fost prelungit  cu încă un an mandatul.”, ne-a șeful IPJ Constanța.

Întrebat cum a primit această veste, chiar dacă ea nu este încă oficială, a spus:

”Sunt foarte relaxat.  Este destul de neobișnuit acest lucru, pentru că la noi (n.r. – în structurile de conducere de la nivelulul Poliției Române) mereu a fost securea deasupra capului.” a declarat Constantin Dancu pentru Ordinea.ro.

Precizăm că inspectorul șef Constantin Dancu a fost interimar la conducerea IPJ Constanța până în luna mai a anului trecut, când  fost organizat concurs pentru ocuparea funcţiei de şef la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, cu recrutare din sursă internă.

Advertisement

La acest concurs s-au înscris trei persoane, respectiv Constantin Dancu, Ciprian Sobaru (șeful Serviciului Rutier Constanța) și Constantin Glugă, șeful IPJ Brăila. Iar concursul a fost câștigat de comisarul șef Dancu.

Remintim că comisarul șef Constantin Dancu  a absolvit liceul  „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Mecanică din Brașov, secția Autovehicule Rutiere, fiind specializat în sistemele de siguranţă a circulaţiei la autovehicule. De asemenea, Constantin Dancu are master în ştiinţe politice – Universitatea „Ovidius“ Constanţa, Facultatea de Drept.

În perioada 1986 – 1991, Dancu a fost inginer la Intreprinderea de Transport Auto Constanţa, iar între anii 1991 şi 1996 a fost ofiţer al Biroul Poliţiei Rutiere. Din 1996 până în 2002 a fost şef al Biroului Poliţiei Rutiere, din 2002 până în 2005 a ocupat funcţia de adjunct şef secţie la Poliţia Municipiului Constanţa, iar din 2005 până pe data de 8 aprilie 2013 a fost şeful Serviciului Poliţiei Rutiere. Din 8 aprilie 2013, este împuternicit şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Din 2014 a revenit la comanda Poliției Rutiere Constanța, iar din septembrie 2017 a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Foto: cugetliber.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions