Conecteaza-te cu noi
Polaris

Actual

DIICOT Constanța: 26 de inculpați au fost trimiși în judecată în dosarul ”Fabrica de moșteniri”

Published

on

26 de inculpați au fost trimiși în judecată în dosarul ”Fabrica de moșteniri”.

Prin rechizitoriul din data de 8 decembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța  au dispus, în cauza intitulată generic ”Fabrica de moșteniri”,  trimiterea în judecată a 26 de inculpați (dintre care 11 aflați sub măsura arestului la domiciliu, iar unul în stare de arest preventiv), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,  trafic de persoane, abuz în serviciu,  fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor.
Prin același rechizitoriu s-a solicitat prelungirea  măsurilor preventive privative de libertate pentru 11 inculpați și prelungirea  măsurii controlului judiciar dispus față de alți 8 inculpați.

De asemenea, s-a cerut instanței anularea unui număr de 105 documente (contracte de vânzare – cumpărare, dosare de executare, testamente, procuri, procese-verbale și alte înscrisuri) dintre care 20 aflate la Camera Notarilor Publici Constanța, precum și obligarea inculpaților la plata sumei de 440.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare la Curtea de Apel Constanța.

”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții DIICOT.

Cum funcționa ”Fabrica de moșteniri”? 

Reamintim că, la data de 9 iulie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat în cauza denumită generic „Fabrica de moșteniri”,  activitatea infracțională a 13 persoane (5 bărbați și 8 femei), două dintre acestea având calitatea de notar public și respectiv de executor judecătoresc,  cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu,  fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor. Este vorba despre Virgil Vlad, notarul Daniela Stamule și executorul judecătoresc Vasile Deacu. Aceștia au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat și Joița Botezatu, Viorica Stoian, Camelia Bulgaru, Nicoleta Pascale, Florența Lăcrămioara Stoica, Marinel Neagu, Steluța Neagu și George Mavroian. Aceștia au fost sprijiniți de Valerica Moldovencei, Vasilica Radu, Mihai Iliescu și Ștefan Bulgaru.

Grupul infracțional a funcționat neîncetat până pe 8 iulie 2025, când au intervenit organele de anchetă, și a avut ca scop dobândirea prin mijloace frauduloase a unor imobile deținute de persoane vulnerabile, adică în vârstă și diagnosticate cu demență, Alzheimer, Parkinson etc.

Din probele administrate în cauza a rezultat că,  începând cu vara anului 2015, una dintre persoanele cercetate, de 48 de ani, profitând de vârsta și starea de vulnerabilitate a trei persoanei vătămate, le-ar fi recrutat, transportat și adăpostit în imobile pe care acesta le deținea  în localitatea Oltina, menținându-le într-o stare de aservire, în scopul obținerii unor foloase materiale injuste prin însușirea drepturilor bănești cuvenite (pensie și ajutor de deces).

Pe durata exploatării, persoanele vătămate, dintre care una preluată de la o persoană cercetată, ar fi fost lipsite de hrană suficientă și adecvată, de tratament medical corespunzător afecțiunilor de care sufereau, precum și de îngrijirea și igiena necesare unor persoane aflate în imposibilitatea fizică și/sau psihică de a se îngriji singure.

În 2018 a fost constituit grupul infracțional

În  cursul anului 2018,  aceeași persoană cercetată, de 48 de ani, ar fi inițiat și constituit împreună cu alte două persoane cercetate (una notar public și cealaltă executor judecătoresc) un grup infracțional organizat la care, ulterior, ar fi aderat, pentru diferite perioade de timp, și alți membri (printre care un alt notar public), în scopul de a dobândi, prin mijloace frauduloase, imobile aparținând unor persoane vulnerabile (vârstnici aflați în stadii avansate de degradare fizică și psihică ) și de a desfășura, ulterior, operațiuni menite să le asigure introducerea acestor bunuri în circuitul civil.

Astfel, în perioada 2018 – iulie 2025, inițiatorul grupării de criminalitate organizată în calitate de lider, acționând fie individual, fie cu sprijinul unor persoane (administratori de condominii sau președinți ai unor asociații de proprietari), ar fi identificat persoane aflate în situații vulnerabile (vârste foarte înaintate și/sau  sănătate precară), care dețineau în proprietate garsoniere sau apartamente, situate în municipiul Constanța.

Pentru fiecare caz în parte, ar fi fost conceput un circuit complex de operațiuni juridice, preponderent fictive, prin care s-ar fi urmărit și s-ar fi realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestor imobile de la persoanele îndreptățite (moștenitori legali) către membri ai grupării de criminalitate organizată.

Prin prisma calităților oficiale deținute, trei dintre persoanele cercetate ar fi conferit actelor juridice încheiate aparența de legalitate necesară pentru a le face opozabile atât părților implicate, cât și terților.

Această aparență ar fi îngreunat considerabil demersurile persoanelor interesate de a obține anularea actelor respective în cadrul procedurilor judiciare (în special contestații la executare), inițiate pentru recuperarea imobilelor de care fuseseră deposedate în mod fraudulos.

În scopul obținerii dreptului de proprietate asupra unor imobile, la instigarea liderului, notarii publici care făceau parte din gruparea de criminalitate organizată, fie ar fi falsificat acte autentice (procură specială, contract de împrumut), fie ar fi derulat proceduri de succesiune testamentară, pe baza unor testamente false.

Prin aceste demersuri, s-ar fi urmărit fie obținerea unui drept de creanță fictiv în favoarea unui membru al grupării (cu rol de persoană interpusă) și împotriva proprietarului de drept, care nu avea cunoștință despre existența unei astfel de obligații, fie transferul direct al dreptului de proprietate asupra imobilului către persoana interpusă, prin moștenire, cu nesocotirea existenței succesorilor legali.

Ce s-a descoperit în urma perchezițiilor domiciliare

O asemenea situație ar fi fost înregistrată și în cazul uneia dintre victimele traficate de către liderul grupului infracțional organizat, care ar fi fost deposedată de locuința sa, situată în municipiul Constanța.

În situația în care nu se obținea rezultatul dorit, gruparea de criminalitate organizată, prin intermediul unei alte persoane cercetate, executor judecătoresc, demara proceduri de executare silită pe baza unor titluri executorii despre care acesta cunoștea că sunt false (ex.: contracte de împrumut întocmite cu date nereale).

În acest mod, executorul judecătoresc și-ar fi încălcat în mod deliberat obligațiile profesionale, acționând cu rea-credință și contribuind la realizarea scopurilor ilicite ale grupării.

Ulterior, după ce persoanele cercetate deveneau proprietarii imobilelor, inclusiv prin mecanismul unor licitații organizate în cadrul executărilor silite, acestea ar fi fost vândute, unor cumpărători de bună-credință, ori succesiv între membrii grupului, pentru disimularea modului fraudulos de dobândire.

În același scop, anumiți membri ai grupării de criminalitate organizată și-ar fi pus la dispoziție conturile bancare în care ar fi fost transferate sumele de bani obținute din vânzarea imobilelor.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, 8 iulie, au fost descoperite și ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea celor 13 persoane (5 bărbați și 8 femei), două dintre acestea având calitatea de notar public și respectiv de executor judecătoresc,  cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu,  fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor.

Ulterior, încă 13 persoane au fost cercetate și au devenit inculpați în acest amplu dosar.

Toate detaliile le găsiți în link-ul de mai jos:

Capii ”Fabricii de Moșteniri”, executorul Vasile Deacu și consilierul AUR Virgil Vlad, arestați preventiv

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions