Conecteaza-te cu noi

Politica

DNA a contestat decizia Judecătoriei Ploiești de eliberare condiționată a Elenei Udrea

Published

on

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a contestat miercuri, 2 iulie, decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Cu o zi înainte, instanța a hotărât că Udrea poate fi eliberată condiționat din penitenciar, însă decizia nu este definitivă, ci poate fi atacată cu un recurs.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost închisă la Penitenciarul Târgşor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.

Vă reamintim că Elena Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, însă a fugit înainte de pronunţarea sentinţei, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.

În decembrie 2018, Curtea Constituţională a deciscă nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de cinci judecători de la această instanţă. În consecinţă, condamnările din dosarul „Gala Bute” au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica şi s-a întors în România.

În baza unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Instanţa supremă a respins,  în aprilie 2022, o contestaţie în anulare depusă de Elena Udrea şi a confirmat condamnarea la şase ani de închisoare. Elena Udrea a fugit în Bulgaria, însă a fost prinsă şi trimisă în ţară, fiind încarcerată în iunie 2022.

Duminică, 29 iunie a.c., Elena Udrea a fost operată la Spitalul Judeţean din Ploieşti, ea primind diagnosticul de colecistită acută litiazică. Operația a decurs bine și fostul ministru rămâne sub observație medicală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions