Executivul a publicat pe site Codul de conduită al membrilor Guvernului României, îndeplinind astfel o recomandare dintre cele incluse în Mecanismul de Cooperare și Verificare. Aceasta este una dintre cele două recomandări cu relevanță pentru activitatea Guvernului, care ar fi trebuit implementate până în octombrie 2019, respectiv până la precedenta misiune de evaluare.
Astfel, oamenii lui Orban din Guvern vor trebui să fie atenți la vestimentație, limbaj, să folosească bunurile aparținând autorității sau instituției publice numai pentru desfășurarea activităților aferente funcției și li se interzice primirea oricărui fel de cadou sau a unor avantaje.
Iată documentul: