Conecteaza-te cu noi

Administratie

Dorel de Constanța. Cum distrug echipele de intervenție o stradă recent asfaltată

Published

on

Locuitorii din cartierul Faleză Nord au ajuns la capătul răbdărilor. După ce Primăria a resistematizat traficul din zonă, acum se confruntă cu altă problemă. Un constănțean a semnalat pe Facebook faptul că pe strada Unirii, în dreptul grădiniței nr. 45, a apărut o avarie a RADET, care dă peste cap și mai mult traficul rutier, și așa îngreunat din cauza introducerii sensului unic. Cetățeanul atrage atenția că lucrarea este efectuată pe o stradă, care a fost recent asfaltată. Constănțeanul mai spune că, anul trecut, în zonă au fost efectuate nu mai puțin de 20 de intervenții, iar problema nu pare să se rezolve prea curând.

„Și…. a început! Anul trecut s-a săpat în acest loc de vreo 20 de ori pentru aceeași problemă a RADET. Chiar mă întrebam când va începe nebunia și anul acesta, cu atât mai mult cu cât strada Unirii doar ce a fost asfaltată la sfârșitul anului trecut, ocazie cu care toată zona a fost dată peste cap din cauza noilor interdicții de circulație și a sensurilor unice. De obicei o astfel de lucrare dura între 3 și 7 zile, perioadă în care circulația era extrem de îngreunată pentru că în zonă este o grădiniță, o școală și un complex comercial. Mă îngrozesc ce va fi acum, când strada a fost îngustată simțitor din cauza locurilor de parcare stabilite de o parte și de alta a benzii de circulație. Asta dacă doar ne gândim la disconfortul locuitorilor din zonă. Dacă e să luăm în calcul și problema banilor cheltuiți cu repararea covorului asfaltic care doar ce a fost refăcut mă întreb cât de imbecili ne cred cei din Administrația Locală care pe banii noștri, ai constănțenilor își fac capital electoral inițiind acțiuni doar de fațadă, cu impact vizual, dar fără a logică și, mai ales, fără a rezolva cu adevărat problemele stringente ale orașului. De ce nu au rezolvat problema rețelei de distribuție a agentului termic de la RADET?! Se știe de ani de zile că această rețea trebuie refăcută complet pentru că este extrem de veche iar timp de 30 de ani nu s-au făcut lucrări de întreținere ci doar de peticire, atunci când au apărut probleme. Cine răspunde pentru această ineficiență din administrația locală?“, se arată în postare.

Cetățeanul a mai punctat că muncitorii RADET au făcut nu una, ci trei gropi, iar apoi au plecat. Constănțeanul spune că mare problemă va fi după ora 16.00, când părinții vor veni să își ia copiii de la grădiniță.

Contactat telefonic, dispeceratul RADET a confirmat că echipele lor intervin pe strada Unirii la conductele preluate de la CET.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions