Conecteaza-te cu noi

Societate

Dublă aniversare la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța

Published

on

universitatea ovidius

În perioada 8 – 10 mai 2025, Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește Zilele Facultății de Medicină, o serie de evenimente dedicate aniversării a 35 de ani de excelență în învățământul medical constănțean. Cu această ocazie, este celebrată și împlinirea a 30 de ani de la înființarea specializării Medicină de Familie, ca disciplină academică în România.

La Facultatea de Medicină din cadrul UOC a fost înființată prima catedră de Medicină de Familie din țară care s-a integrat în învățământul universitar dedicat acestui domeniu esențial pentru sănătatea comunității.

În cadrul manifestărilor aniversare vor avea loc două evenimente științifice de anvergură: cea de-a 35-a Sesiune de comunicări științifice ale cadrelor didactice și studenților și Conferința aniversară de Medicină de Familie – 30 de ani de Specialitate academică în România.

„Această dublă aniversare reflectă evoluția, succesul și impactul pe care învățământul universitar din Constanța îl are asupra sistemului de sănătate din țara noastră. Prin intermediul evenimentelor organizate ne dorim să oferim un cadru favorabil discuțiilor constructive și schimburilor de idei, prin sesiuni, cursuri și workshop-uri dedicate profesioniștilor din domeniu. Acestea vor facilita accesul participanților și lectorilor la informații relevante, menite să sprijine îmbunătățirea practicii medicale și dezvoltarea profesională continuă a tuturor celor prezenți.”, precizează prof. univ. dr. Doina Tofolean, decanul Facultății de Medicină.

De asemenea, calendarul manifestărilor aniversare cuprinde un Masterclass în cancerul mamar, care va avea loc sâmbătă, 10 mai 2025, începând cu ora 9.00, în amfiteatrul A4, din corpul B al campusului universitar (Aleea Universității, nr. 1), au precizat reprezentanții Cabinetului Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions