Societate
El este Hamlet! Vlad Udrescu, premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal

Published
14 ore agoon

A 33-a ediție a Galei Premiilor UNITER a avut loc luni, în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Distincțiile pentru cei mai buni actori în roluri principale au mers către Oana Mogoș pentru rolul „Valeria” din spectacolul „Regina nopții”, respectiv către Vlad Udrescu pentru rolul titular din „Hamlet”, de William Shakespeare, regia artistică și adaptarea scenică Declan Donnellan, scenografia Nick Ormerod.
Intens aplaudat de toți cei prezenți în sala teatrului din Craiova, Vlad Udrescu a vorbit despre sentimentele pe care le are de câte ori urcă pe scenă și a mulțumit tuturor celor care fac parte din echipa alături de care joacă, dar și celor care nu se văd dar care au un rol esențial pentru teatrul de calitate.

Vlad Udrescu
“Multumesc tuturor. Mulțumesc pentru că eu cred că, în spatele unui teatru de calitate stă o echipă și niște întâlniri semnificative. Declan Donnellan și-a pornit spectacolul de la o idee simplă, universală. Inclusiv personajul a pornit de la o idee simplă și anume: dacă nu suntem văzuți, simțim că nu existăm. Eu vreau să mulțumesc spectatorilor care au vazut spectacolul și celor care vor vedea spectacolul. Cred ca asta deliminează teatrul de alte arte și asta îl face relevant pentru mine pentru că, impreună, la teatru, simțin că existăm. Și asta nu e puțin lucru”, a spus Vlad Udrescu pe scena Galei premiilor UNITER 2025.
Au existat 16 categorii de premii cu nominalizări, cinci premii pentru întreaga activitate, un premiu de excelență, cinci premii speciale, Premiul președintelui și Premiul British Council, potrivit Teatrului Național București. Juriul a fost alcătuit din Oltița Cîntec (critic de teatru), Andrei Măjeri (regizor), Ana Bianca Popescu (actriță), Iuliana Vîlsan (scenografă), Irina Wolf (critic de teatru).
Lista premiilor acordate în Gala Premiilor UNITER 2025:
- Premiul pentru Cel mai bun spectacol a fost câștigat de „Richard al III-lea” de William Shakespeare, adaptare după Vecsei H. Miklós, regia István Albu, decorul și costumele Erika Márton, Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Harag György”.
- Premiul pentru Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”) a fost câștigat de István Albu pentru regia spectacolului „Richard al III-lea” de William Shakespeare, adaptare după Vecsei H. Miklós, decorul și costumele Erika Márton, Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Harag György”.
- Premiul pentru Cea mai bună coregrafie / mișcare scenică a fost câștigat de George Pop pentru mişcarea scenică din spectacolul „Şantier”, regia și dramaturgia Victor Olăhuț, scenografia Mihai Vălu,Teatrul Municipal Baia Mare.
- Premiul pentru întreaga activitate regie: Niky Wolcz.
- Premiul British Council (premiu găzduit): Platforma de Teatru Politic – David Schwartz și Katia Pascariu.
- Premiul pentru Cea mai bună muzică originală și sound design a fost câștigat de Eduard Gabia şi Călin Ţopa pentru muzica spectacolului „7 minute după miezul nopţii” (A Monster Calls), după romanul „A Monster Calls” de Patrick Ness după o idee originală de Siobhan Dowd, dramatizarea Mihaela Michailov, regia Bobi Pricop, scenografia Clara Pop, Teatrul Excelsior Bucureşti.
- Premiul Președintelui UNITER – Emil Boroghină și Vlad Drăgulescu pentru Festivalul Shakespeare de la Craiova.
- Premiul pentru Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută a fost câștigat de „Cântece de speriat frica”, spectacol-concert de Ada Milea, după idei din texte de Herta Müller, scenografia Alexandra Mureșan, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca.
- Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal a fost câștigat de Vlad Udrescu pentru rolul titular din spectacolul „Hamlet” de William Shakespeare, regia artistică și adaptarea scenică Declan Donnellan, scenografia Nick Ormerod, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.
- Premiul pentru Cea mai bună scenografie a fost câștigat de Oana Micu pentru scenografia spectacolului „Lecţia” de Eugène Ionesco, regia Bobi Pricop, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.
- Premiul pentru întreaga activitate scenografie: Horațiu Mihaiu.
- Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal a fost câștigat de Oana Mogoş pentru rolul Valeria (mamaia, fiica lui Grigore) din spectacolul „Regina nopţii”, textul și regia Leta Popescu, scenografia Bogdan Spătaru, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi.
- Premii speciale – Festivalul D-butan-T – motor de căutare a artiștilor aflați la început de drum, organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe.
- Premii speciale – Bogdan Budeș (post mortem) – premiu special pentru noi traduceri de texte dramatice.
- Premiul pentru Cel mai bun spectacol de teatru de animație / teatru pentru copii a fost câștigat de „Matilda” de Roald Dahl, muzica și versurile Tim Minchin, textul Dennis Kelly, regia Emil Pantelimon, scenografia Vladimir Turturica, Opera Comică pentru Copii Bucureşti.
- Premiul de Excelență „Ion Caramitru”: Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER, Baia Mare – 30 de ediții în 2024.
- Premiul „George Banu” pentru cel mai bun critic de teatru a fost câștigat de Oana Borș.
- Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală: Carmen Mihalache.
- Premiul pentru Cel mai bun lighting design a fost câștigat de Sándor Baumgartner pentru lighting designul spectacolului „Furtuna” de William Shakespeare, regia Viktor Bodó, decorul Hanna Erős, costumele Bori Zatykó, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe.
- Premii speciale – Bienala de Scenografie București – proiect reluat după 32 de ani de Centrul Român OISTAT.
- Premiul pentru Cel mai bun video design a fost câștigat de Adrian Sitaru pentru regia filmărilor din spectacolul „Nunta însângerată” de Federico García Lorca, regia Hunor Horváth, scenografia Elöd Golicza, costumele Zsofia Gabor, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia germane. Pe scenă a urcat regizorul Hunor Horváth.
- Premiul pentru întreaga activitate actor: Emil Coșeru.
- Premiul pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic a fost câștigat de Umami de Teodora Savu, regia Ilinca Stihi, captare sunet și sound design Andrei Pop, o producție AUZIT.Teatru Radiofonic.
- Premii speciale – Moara Artiștilor – Centru cultural educativ, inițiat și realizat de Asociația Pro Teatru Zalău.
- Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar a fost câștigat de Silvana Negruţiu pentru rolurile Mama şi Naratoare din spectacolul „Părinţi”, dramatizare după romanul Dianei Bădica, scenariul dramatic Diana Bădica și Cristian Ban (cu contribuția actorilor), regia Cristian Ban, scenografia Andreea Săndulescu, Teatrul Metropolis Bucureşti.
- Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar a fost câștigat de Ştefan Mihai pentru rolul Feste din spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, scenografia Carmencita Brojboiu, Teatrul de Stat Constanţa.
- Premii speciale: Săptămâna Purcărete – 50 de ani de excelență în teatru, proiect produs de Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, inițiat de Vlad Drăgulescu.
- Premiul pentru întreaga activitate actriță: Rodica Negrea.
- Premiul pentru Cel mai bun debut a fost câștigat de Alex Ianăşi pentru regia spectacolului „Elif şi ploaia” de Sami Ibrahim, scenografia Tinatin Gobejishvili, Teatrul „Regina Maria” Oradea.
Anul viitor, Gala premiilor UNITER va fi organizată la Constanța. Cazinoul de la malul mării va fi gazda evenimentului, a anunțat Dragoș Buhagiar, președintele UNITER.
Comentarii pe Facebook
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!
