Fostul candidat la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, a anunțat că demisionează din Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). „Subsemnatul, Horia Constantinescu, vă aduc la cunoștință, oficial, demisia mea...
Vergil Chițac, liberalul care se vrea o alternativă morală la actualul primar PSD-ist Decebal Făgădău, n-a avut nicio tresărire să se întâlnească zilele trecute cu Horia...
După circul pesediștilor constănțeni din cazul actualul președinte al CJ Constanța, Horia Marius Țuțuianu, liberalii s-au mobilizat și au transmis mesaje prin intemediul paginilor de Facebook....
La doar două zile de la ședința social democraților constănțeni în cadrul căreia actualul șef al Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu, a fost înlăturat din...
Horia Constantinescu, șeful OPC Constanța, a scris pe pagina sa de Facebook faptul că polițiștii din Eforie l-au lăsat fără permis de conducere. “N-am scuză”, este...
În urma desfășurării unei acțiuni de control la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Municipiul Constanța, initiate în cursului lunii mai în urma primirii unei...
Comisarul-șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, a anunțat că s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal (PPU-SL). El a spus...
Pandemia de coronavirus face ravagii nu numai în rândul sănătății populației, ci și în economie. În România, radiografia economică nu arată nici ea prea bine. Guvernul...
Fostul șef Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Horia Constantinescu a intrat, oficial, de astăzi, în campanie electorală pentru funcția de primar al municipiului Constanța. El se...
Se încing spiritele în PSD Constanța. Horia Constantinescu, încă membru al PSD Constanța, și-a exprimat intenția de a candida pentru funcția de primar al municipiului Constanța....