Conecteaza-te cu noi

Administratie

Făgădău s-a apucat să-i certe pe constănțeni! Locuitorii de pe strada Păun Pincio, amenințați cu amenzi!

Published

on

Primăria Municipiului Constanța a anunțat că, prin SC Confort Urban, a terminat lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Păun Pincio. Într-un mesaj postat pe Facebook, autoritatea locală precizează că au fost demolate garajele, a fost amenajată o parcare cu 35 de locuri, iar trotuarele au fost asfaltate. După ce și-a prezentat realizările, primarul Decebal Făgădău s-a apucat să-i urecheze pe locuitorii acelei străzi, amenințându-i că Primăria va trece la amenzi dacă nu păstrează curățenia.

„Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a avut o nouă întâlnire cu locatarii din zonă seara trecută (luni, n.r.). Din tot ceea ce am stabilit la întâlnirea precedentă, singurii care au făcut ceva suntem noi. Sunt dezamăgit să văd că niciuna dintre asociațiile de proprietari nu a făcut nimic. Data trecută ne-am împărțit fiecare responsabilitățile. Noi am făcut parcări, am pus platforma de gunoi, iar acum marcăm și cealaltă parcare. Proprietatea presupune și drepturi, dar și obligații. Colegii mei de la poliția locală vor veni periodic și vor verifica dacă se păstrează curățenia. Dacă vom găsi gunoaie, vom amenda asociațiile”, se arată într-un mesaj al Primăriei.

În postare, autoritatea locală mai precizează că Primăria a demarat o amplă campanie de eliberare a domeniului public de garaje. Acțiunea vizează peste două mii de garaje din toate cartierele din oraș. În același timp, angajații Direcției Gestionare Servicii Publice au montat pe strada Păun Pincio o platformă modulară supraterană pentru colectarea deșeurilor, au toaletat arborii și au tuns gardul viu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions