Advertisement
Actual

Făina de greiere, acum și în România. Prețul pentru 100 de grame este uriaș

Făina de greiere a început deja să fie comercializată în România, de o firmă specializată în vânzarea de produse BIO, iar prețul este la fel de șocant cum este și ideea de a mânca insecte.

Potrivit descrierii, făina de greieri se prepară din greieri mari fară aripi. Un exoschelet nu este încă format, astfel că insectele sunt mai ușor de digerat. Făina proteică din greieri are o ușoară aromă umami de nucă și este bogată în proteine, scriu comercianții, potrivit adevarul.ro.

Făina de greieri este fără aditivi, chimicale sau conservanți și fără antibiotice „spre deosebire de creșterea animalelor, insectele nu prezintă risc la bacterii”.

Făina este făcută 100% din greieri și conține proteine de aceeași calitate ca și carnea de vită (70% proteine), are mai mult omega-3 și omega-6 decât somonul (20% acizi grași).

Comercianții țin să precizeze că oamenii sunt „genetic diferiți față de greieri și nu există pericolul să putem lua vreo boală de la ei”, astfel încât prin ingestie nu putem să ne infectăm cu Covid, gripă porcină sau boala vacii nebune.

Cât privește obținerea făinii de greieri și utilizarea, comerciantul spune că înainte de uscare, greierii sunt mai întâi bine spălați, apoi sunt tratați termic și uscați lent pentru a maximiza toate proprietățile benefice ale insectei comestibile. Abia după aceea, se transformă în făină de greieri bogată în proteine.

Făină din greieri se folosește în combinație cu un alt tip de făină sau poate fi adăugată așa cum este în alte rețete. „Pudra proteică ​​​​de greieri se poate adaugă la orice retetă pentru un plus de proteine, vitamina B12 și fier. Poți încerca cu: smoothie-uri, clătite, fursecuri, brioșe, nachos, pâine, omlete, supe, biscuiți, budinci etc”, scrie comerciantul, al cărui sediu este în Baia Mare.

100 de grame de făină de greieri (Acheta domesticus) costă 96,25 de lei, adică 962,5 lei/kg

Comisia Europeană a autorizat în februarie comercializarea greierilor de casă – Acheta domesticus – ca aliment nou în Uniunea Europeană, acesta devenind astfel a treia insectă care primeşte aprobare de consum şi care vine după autorizaţiile precedente emise în iulie anul trecut pentru larva desicată de Tenebrio molitor şi în noiembrie pentru Locusta migratoria. Greierele de casă va fi disponibil integral, sub formă congelată, uscată sau de pudră.

Daea: Eu combat gândacii, nu îi mănânc

În vara anului trecut, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a îndemnat românii să nu consume acest produs, mai ales că românii au o mâncare tradițională deosebit de gustoasă.

Nu mâncaţi făină de greieri! Ce căutaţi cu greierii? Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnaţi, mâncăm ouă de găină. N-o să înlocuiţi acuma ouăle de găină cu vreun vierme. N-are rost să faceţi un asemenea efort”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Iar noi trebuie să fim consecvenți și în același timp stăruitori în a ne păstra tradițiile și consecvenți în a face ce trebuie”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.

O reacție similară a avut și când a fost vorba de lăcuste.

Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc. Lucrurile acestea nu țin, pentru că vin împotriva firii. Întrebați pe oricine. Noi nu trebuie să ne abatem de la drumul cunoscut, pentru că am constatat că atunci când o facem greșim”.

Am și auzit ca suport al justificării că avem o proteină nouă. Eu le-am spus că lăcustele trăiesc tot pe pământ, ele manâncă vegetație. Adică nu reprezintă o sursă sigură. Nu are rost să mai discutăm. Haideți să ne ducem la mămăliga noastră”, a completat Daea.

Cât privește larva gândacului de bălegar, declarată comestibilă recent de Comisia Europeană, ministrul a spus că „aprobare nu înseamnă și mâncare”.

Lăsaţi-le în aprobări, dar nu le puneţi în mâncare, nu le puneţi în farfurie, pentru că noi ştim ce producem, noi ştim ce mâncăm, noi ştim ce ne foloseşte nouă. Din acest punct de vedere eu nu îmi fac nicio grijă, aprobare nu înseamnă şi mâncare, pentru că noi ştim să producem în România şi avem, har domnului, unde, cu cine şi ce să facem (…). Lăsaţi insectele în insectar”, a răspuns, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, întrebat despre noul aliment aprobat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

BEACH, PLEASE! 2026 a deschis oficial NIBIRU în fața a 90.000 de oameni și a dat startul celei mai mari ediții din istoria festivalului

Beach, Please! 2026 a debutat spectaculos cu ziua 0, marcând startul oficial al uneia dintre… Read More

23 de minute ago

Președintele Dan, despre drona explodată la Constanța: “Ce ştim este că, în mod cert, drona de provenienţă ucraineană nu a avut ca ţintă Portul Constanţa”

Preşedintele Nicuşor Dan susţine că drona ucraineană care a explodat în Portul Constanţa nu avea… Read More

43 de minute ago

ISU Constanța: Cauza incendiului violent de pe plaja H2O din Mamaia a fost un scurtcircuit la un tablou electric

Pompierii constănțeni au stabilit cauza probabilă a incendiului violent care a izbucnit în curusl nopții… Read More

45 de minute ago

Meteorologii au emis avertizare Cod galben pentru județul Constanța. Vor fi averse însemnate cantitativ

Astăzi, 9 iulie, meteorologii au emis o avertizare Cod Galben, valabilă în intervalul 9 iulie,… Read More

2 ore ago

Copil de 7 ani, lovit MORTAL de un tren. Accidentul s-a produs pe Magistrala 800, în Halta Borcea

Un copil în vârstă de aproximativ 7 ani a fost acroșat de tren, astăzi, la… Read More

2 ore ago

Constanța. Atenție, șoferi! Încep lucrările de reabilitare a străzii Răsuri

Primăria municipiului Constanța continuă programul de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale în cartierele orașului.… Read More

3 ore ago