În spațiul online circulă recent o serie de informații alarmiste și complet nefondate care susțin că, în ultimele 48 de ore, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu ar fi aterizat aeronave de transport având la bord „800 de militari americani răniți”, aceștia urmând a fi distribuiți în unități spitalicești din România și Europa.
”Ministerul Apărării Naționale infirmă categoric aceste afirmații. Narațiunea lansată în spațiul public este o tentativă de dezinformare.
În realitate, activitatea în cadrul Bazei Mihail Kogălniceanu se desfășoară conform planificărilor curente, fără nicio situație de urgență medicală sau logistică de natura celei descrise.
Reiterăm importanța verificării informațiilor din surse oficiale și credibile.”, au precizat reprezentanții Birouluide presă al MApN.
Ce spune Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale
”Astfel de dezinformări urmăresc să inducă panică și să submineze încrederea publică în instituțiile statului și în parteneriatele noastre strategice. Este un tipar cunoscut, care apare ori de câte ori există interesul de a crea confuzie și neîncredere.
Vā sugerez să verificați informațiile din surse oficiale înainte de a le distribui. Fiecare distribuire a unei știri false amplifică efectele acesteia.
România este un partener serios și predictibil, iar securitatea cetățenilor săi nu este negociabilă. Adevărul trebuie spus clar și apărat ferm.”, a precizat Radu Miruță, Ministrul Apărării Naționale.