Ieri, o femeie s-a prezentat la o casă de schimb valutar din Constanța cu intenția de schimba în lei câteva bancote 100 de dolari. Doar că angajata casei a constatat că bancnotele sunt false, așa că a anunțat poliția.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 15 mai, în jurul, orei 13.30, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați, de angajata unei case de schimb valutar, cu privire la faptul că o femeie i-ar fi remis 5 bancnote false, fiecare cu valoarea de 100 de dolari.
”Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, de 57 de ani, care ar fi încercat să schimbe bancnotele respective în euro.
Asupra acesteia au fost descoperite bancnotele în cauză, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.”, au precizat reprezentanții poliției.
Foto: Forbes.ro