Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” debutează miercuri, 27 august

Published

on

afis folclor

Miercuri, 27 august, începe Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ,,Mamaia”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tradițiilor și valorilor autentice.

Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează în perioada 27 – 29 august 2025, o nouă ediție a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc, un eveniment dedicat patrimoniului muzical național și multiculturalității, desfășurat sub semnul excelenței artistice și al respectului pentru tradiții.

Despre valoarea și importanța acestui festival, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a spus:

„Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc  ,,Mamaia” este o sărbătoare a tradițiilor care ne definesc și o dovadă că folclorul rămâne viu și autentic în inimile românilor. Aici se întâlnesc artiști consacrați și tineri talentați, uniți de dorința de a duce mai departe frumusețea cântecului și dansului popular. Felicit participanții și publicul care, an de an, confirmă că dragostea pentru tradiții ne întărește identitatea și ne aduce împreună.”

Evenimentul reunește artiști, ansambluri ale comunităților etnice, un juriu de prestigiu și iubitori ai cântecului și dansului popular românesc din întrega țară, transformând Constanța într-o veritabilă scenă a culturii tradiționale. Spectacolul va fi acompaniat live de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” sub conducerea dirijorului Cezar Cazanoi.

Publicul va avea ocazia să  redescopere frumusețea costumelor populare, bogăția cântecului și energia dansului autentic românesc.

Directorul Centrului Cultural Județean ,,Teodor T. Burada”, Laura Abibula Stroe, a susținut întotdeauna promovarea tradițiilor românești, atât de prețioase pentru neamul nostru:

„Festivalul Național al  Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia este mai mult decât un concurs, este o celebrare a identității noastre și a bogăției culturale pe care o moștenim. Fiecare cântec, fiecare dans și fiecare costum popular spune povestea unui neam care știe să își păstreze rădăcinile și să le ducă mai departe. Sunt recunoscătoare artiștilor și ansamblurilor care vor aduce pe scenă energia și autenticitatea tradițiilor românești, dar și publicului care, de fiecare data, a primit aceste valori cu atâta emoție. Mamaia rămâne locul unde tradițiile prind viață, iar folclorul devine liantul dintre generații.”

Seara 1 – 27 august: Împreună prin cântec

Festivalul debutează cu prima seară de concurs de interpretare vocală și instrumentală, acompaniat de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul”. Conceptul tematic „Împreună prin cântec” promovează diversitatea culturală prin participarea comunităților etnice  din România: armeană, aromână, bulgară, germană, greacă, maghiară, romă, comunitatea rușilor lipoveni, sârbă, tătară, turcă și ucraineană. Costumele tradiționale, dansurile autentice și muzica fiecărei comunități, vor crea o atmosferă vibrantă, într-un spectacol dedicat ideii de unitate în diversitate.

În încheiere: recital Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul”.

folclor ziua

 

Seara 2 – 28 august: Cântecele românilor

A doua seară va aduce în concurs alți tineri interpreți vocali și instrumentiști care vor fi acompaniați de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul”. Seara continuă cu un concert ce aduce în prim-plan șlagărele folclorului românesc, interpretate de  artiști tineri laureați ai Festivalului de la Mamaia și ai altor competiții de gen. Publicul este invitat să cânte alături de interpreți, versurile pieselor urmând a fi afișate pe ecrane pentru un moment de comuniune muzicală absolută. Acompaniamentul live va fi asigurat de de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul”

Finalul serii: recital Paula Seling.

folclor foto

 

Seara 3 – 29 august: Nume de legendă

In seara de galā va avea loc Festivitatea de premiere a concursului.

Conceptul celei de-a treia seri este „Nume de legendă”, fiind un concert care se constituie într-o reverență pe care o facem în fața seniorilor muzicii populare, mari nume ale folclorului românesc: Irina Loghin, Angela Buciu, Viorica Flintașu, Aneta Stan, Florica Bradu, Mioara Velicu, Gheorghe Roșoga, Laura Lavric, Ștefan Isac, Sava Negrean Brudăscu, Gheorghe Turda, Elena Merișoreanu, Ion Ghițulescu vor oferi minirecitaluri într-un spectacol elegant și emoționant.

Festivalul se încheie grandios cu un recital Pop Folklorika.

folclor ziua

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions