În această după-amiază, salvatorii constănțeni au fost solicitați în localitatea Runcu, situată în comuna Pantelimon, pentru a acorda primul ajutor unei copile în vârstă de 6 ani, care se intoxicase cu o substanță cu efect antiparazitar.
La fața locului au fost direcționate o ambulanță Saj B2 și elicopterul SMURD.
Fetița, stabilă, a fost preluată de elicopter și transportată la spitalul județean Constanța.
Oficial din partea IPJ Constanța
Astăzi, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană minoră ar avea nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări a reieșit faptul că o fetiță, de 6 ani, din localitatea Runcu, ar fi fost intoxicată cu o substanță toxică, fiind tratată de către părinți cu o soluție cu efect antiparazitar.
Minora a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.