Conecteaza-te cu noi

Politica

Flavia Boghiu, fostul viceprimar USR al Brașovului, achitată în dosarul în care era acuzată de abuz în serviciu

Published

on

flavia boghiu

Tribunalul Brașov a decis astăzi achitarea Flaviei Boghiu, fost viceprimar al Brașovului, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Boghiu a fost acuzată de DNA că a permis unei asociații să folosească în regim gratuit zona Catacombelor din Brașov pentru organizarea unui eveniment cultural.

Decizia instanței nu este definitivă.

„După 2 ani de calvar și oprobiu public, astăzi instanța Tribunalului Brașov a confirmat: sunt nevinovată în dosarul Catacombelor din Brașov.

Vă reamintesc: în urma plângerii penale depuse de fostul viceprimar PNL și de un mafiot imobiliar din Brașov, a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu. Aceste dosar a fost clasat și ulterior redeschis în pragul campaniei electorale, fiind trimisă în judecată cu 2 zile înainte de a-mi depune candidatura. Mă aștept ca DNA să atace sentința, astfel că va mai dura până să avem hotărârea finală.

Sunt nevinovată, iar astăzi vreau să vă mulțumesc celor care ați crezut această afirmație de când am făcut-o prima dată.

Atunci când adversarii politici au folosit acest dosar politic împotriva mea, fiind campanie electorală, au investit sume enorme de bani pentru a împrăștia percepția că sunt vinovată și la fel ca mulți dintre membri lor. Eu nu am banii și resursele lor. Eu vă am doar pe voi să dați informația mai departe!“, a declarat Flavia Boghiu.

Iată comunicatul DNA publicat în 6 februarie 2024:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectele:

BOGHIU FLAVIA-RAMONA, viceprimar al municipiului Brașov și

MANOLACHE CRISTINE, șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Brașov,

pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 01.04. – 10.08.2021, cele două suspecte, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară și fără aprobarea autorității publice deliberative (Consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea Primăriei municipiului Brașov, pentru organizarea unor evenimente.

Prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs Primăriei municipiului Brașov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă.“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions