Conecteaza-te cu noi

Actual

(Foto) Acțiune a polițiștilor constănțeni în zeci de zone din municipiu! Vezi ce au găsit

Published

on

Aproximativ 70 de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, în această săptămână, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor de contrabandă și a reglementărilor din domeniul evaziunii fiscale, ocazie cu care au constatat 11 infracțiuni și au ridicat, în vederea confiscării, bunuri de peste 75.000 lei.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o activitate pe linia respectării legislației în vigoare privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, comercializarea bunurilor fără timbre de accizare românești și a mărfurilor contrafăcute. Astfel, s-a acționat în aproximativ 60 de zone, dintre care 13 piețe, 3 târguri și 20 de societăți comerciale.

În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 11 infracțiuni, dintre care 6 la Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. De asemenea, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 75.000 lei, constând în aproximativ 20.000 de țigarete, articole vestimentare, peste 9 tone de legume și peste 400 kilograme fructe.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 40 de sancțiuni, 34 dintre acestea fiind la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, în valoare de 75.520 lei.

Advertisement

Exemple:

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au depistat, în piața Tomis 3, doi bărbați, în vârstă de 29, respectiv 39 de ani, care ofereau spre comercializare 82 de pachete de țigarete de diverse mărci, fără a avea timbre de accizare românești.

Polițiștii aceleiași structuri au depistat, pe strada Mercur din municipiul Constanța, un bărbat de 31 de ani, care oferea spre comercializare 129 de pachete de țigarete de diverse mărci, fără a avea timbre de accizare românești.

Polițiștii constănțeni au efectuat un control economic la o societate comercială de pe raza municipiului Constanța, ocazie cu care au identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care comercializa mai multe articole de îmbrăcăminte ce purtau o marcă identică sau similară cu mărcile înregistrate.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au efectuat controale într-un târg de legume/fructe, pe linia verificării prevederilor legale privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, ocazie cu care au ridicat, în vederea confiscării, aproximativ o tonă de fructe și legume.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions