Patronul clubului de fotbal FCSB, Gigi Becali, își ridică o biserică. Una care este dedicată bunicii sale, Sfânta Sofia. Până aici, nu e nimic nou. Problema este că, potrivit autorităților, lucrările la noul locaș de cult sunt neautorizate și desfășurate în situl protejat Lacul Techirghiol, una dintre cele mai importante arii naturale pentru conservarea biodiversității din România.
Situația a ajuns la urechile autorităților după ce a fost prezentată public de Societatea Ornitologică Română, care a „semnalat public o situație gravă pe care o monitorizează în situl protejat Lacul Techirghiol, respectiv executarea unor lucrări de construcție neautorizate într-o arie naturală de importanță deosebită.“
„Intervențiile neautorizate au dus la distrugerea directă a habitatelor de pajiște, esențiale pentru cuibăritul unor specii precum pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), fâsa de câmp (Anthus campestris) și ciocârlia de Bărăgan (Melanocorypha calandra). Totodată, au fost afectate zonele de hrănire pentru specii protejate, inclusiv vânturelul de seară (Falco vespertinus), dumbrăveanca (Coracias garrulus) și șoimul dunărean (Falco cherrug).“, notează organizația pentru protecția mediului.
Mai multe detalii aflați aici: https://www.sor.ro/o-lupta-pe-care-o-ducem-pentru-natura-constructii-ilegale-sfideaza-legea-in-aria-naturala-protejata-lacul-techirghiol/
Într-un răspuns oficial, Consiliul Județean Constanța informează că a efectuat controlul la obiectivul sesizat și, în urma procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 3/28.08.2025, a aplicat o amendă de 11.000 de lei și a dispus oprirea imediată a lucrărilor până la obținerea autorizației de construire, termen limită 30 mai 2026, sub sancțiunea readucerii terenului la starea inițială. CJC precizează că s-a comunicat prin poștă procesul-verbal în data de 01.09.2025, prin adresa 31.087 și că va urmări executarea măsurilor dispuse în termenul legal.
În același timp, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța a confirmat, în urma controalelor realizate împreună cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și Primăria Tuzla, că aspectele semnalate de Societatea Ornitologică Română s-au confirmat. Inspectorii de mediu au constatat defrișări și lucrări de nivelare a terenului și construcții în perimetrul ariei naturale protejate, încălcând prevederile OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate și Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului asupra mediului.
Ca urmare, Garda de Mediu a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia o sesizare penală privind faptele constatate și a aplicat sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației de mediu.
Sursa foto: http://sor.ro