În cursul zilei de azi, în jurul orei 13.00, în județul Constanța a avut loc un grav accident, în urma căruia o betonieră s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un autoturism.
Evenimentul rutier a avut loc pe DN 22, la intrarea în localitatea Gura Dobrogei. Potrivit primelor informații, o persoană și-a pierdut viața.
”La accidentul rutier de la Gura Dobrogei intervin o autospecială de stingere cu modul de descarcerare de la Punctul temporar de stingere Cogealac, elicopterul SMURD și un echipaj SAJ. Din primele informații, ar fi vorba despre o persoană decedată.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN22 (E87) Constanța – Tulcea, în zona localității Palazu Mic, județul Constanța, a avut loc o coliziune frontală între un autoturism și o betonieră. În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri.
Știre în curs de actualizare.
Update: Potrivit Serviciului de Ambulanță Constanța, în urma acestui accident au rezultat două victime. Este vorba despre șoferul autoturismului, care a decedat, precum și de șoferul betonierei. Acesta este conțtient și are un traumatism lombar și unul al membrelor superioare. Bărbatul a fost transportat la spital.