Astăzi, 28 decembrie, în jurul orei 15.00, a avut loc un grav accident rutier în județul Constanța. Un autotorism s-a răsturnat în șanț, în apropiere de Sibioara. Din primele informații se știe că sunt 3 victime, dintre care una e încarcerată, celelalte două fiind conștiente, cooperante.
La fața locului au fost direcționate un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD B2, o ambulanță Saj B2 și elicopterul SMURD.
Știre în curs de actualizare.
Update: Persoana încarcerată a ieșit singură din autoturism până la sosirea echipajelor. Un minor, de 13 ani, este evaluat medical de SMURD B2 Midia. Acesta se afla într-un autoturism care circula în spatele celui răsturnat. Minorul s-a lovit ca urmare a unei manevre bruște efectuate de mama sa pentru a evita impactul. Intervenția este în dinamică.
Update2: Minorul a fost preluat de elicopterul SMURD, iar mama sa, de 50 ani, a fost preluată de echipajul SAJ. Alte două persoane, tată și fiu în vârstă de 51, respectiv 26 de ani au refuzat transportul la spital. La fața locului s-au asigurat măsuri PSI.
Foto: Ilustrativ