Premierul Ilie Bolojan a susținut în această seară o conferință de presă legată de prioritățile Guvernului pentru perioada următoare. Șeful guvernului a spus că are pregătite trei proiecte de ordonanță privind simplificarea în domenii care ar susține companiile pentru autorizare, prin debirocratizarea proceselor de autorizare, prin simplificarea acestora și prin reducerea poverii administrative. Proiectele vor fi puse în transparență decizională începând de luni.
„În primul pachet este vorba de un proiect privind simplificarea obținerii avizelor de mediu, unde termenele vor fi scurtate substanțial în așa fel încât durata de obținere a avizelor de mediu să se reducă, pentru ca investițiile companiilor să poată fi realizate mai repede. De exemplu, pentru o decizie de încadrare astăzi avem un termen de 90 de zile, în propunerea agreată inclusiv de Comisie, termenul va și redus la 60 de zile.
Un al doilea proiect, promovat de Ministerul de Interne, este cel legat de simplificarea obținerii autorizațiilor de incendiu, avizelor pe care le emite Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Asta înseamnă simplificare, scurtare termene, standardizare, în așa fel încât avizul să fie obținut în maxim 15 zile, iar autorizația în maxim 30 de zile. Astăzi, în anumite zone ale țării, cum este Bucureștiul, obținerea avizului durează luni de zile, ceea ce blochează investiții și întârzie finanțările pentru companii.
Un al treilea pachet este cel de simplificare a avizării investițiilor mari în România. E vorba de așa-numitul aviz CEISD – Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe, unde, pe de o parte, tarifele se reduc la jumătate, termenele, de asemenea, se înjumătățesc, iar pragul care este astăzi de două milioane euro pentru a avea nevoie de acest aviz, este ridicat la cinci milioane de euro, în așa fel încât să debirocratizăm marele investiții care se fac în România.
Un alt domeniu important, care este o prioritate pentru guvern, este cel de a ne întări sectorul energetic și ceea ce derivă din acest sector. Este important să ne creștem capacitățile de stocare și vom pune o presiune pe Hidroelectrica.“, a spus Bolojan.