Ministerul Dezvoltării a pus marți seară în dezbatere publică proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor administrației publice, un pachet amplu de măsuri care vizează reorganizarea instituțiilor, reducerea personalului, modificarea regimului amenzilor rutiere, majorarea impozitelor pe clădiri ilegale și reglementarea mai strictă a jocurilor de noroc, informează Mediafax.
Astfel, conform documentului, șoferii își pierd carnetul, dacă nu plătesc amenda în 90 de zile. Concret, proiectul prevede majorarea amenzilor contravenționale cu 30% dacă nu sunt plătite în termen de 3 luni și cu încă 30% după 6 luni de întârziere. În plus, șoferii nu vor mai avea dreptul să conducă dacă nu își achită amenzile în termen de 90 de zile. Suspendarea permisului poate fi redusă doar dacă sunt achitate toate datoriile către bugetul local.