Mercenarul Horațiu Potra este adus – joi, 20 noiembrie 2025 – în România, au declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul. Implicat în dosarele lui Călin Georgescu – fost candidat la Președinția României -, Horațiu Potra a fost localizat, inițial, în Emiratele Arabe Unite/Dubai și a declarat, la un moment dat, că dorește să revină în România pentru a-și susține nevinovăția în fața autorităților.
Context
Horațiu Potra este vizat de un mandat de arestare în lipsă, emis de autoritățile române în dosarul Parchetului General privind infracțiuni împotriva ordinii constituționale a României – lovitură de stat.
- Judecătorii de la Curtea de Apel București au respins pe 10 octombrie, solicitarea avocaţilor lui Horaţiu Potra de a anula mandatul de arestare în lipsă.
- Pe 16 septembrie, Horațiu Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu, sub acuzaţia de tentativă de lovitură de stat.
- Pe 18 septembrie, Horaţiu Potra, mercenarul dat în urmărire internațională, fiul şi fratele său au fost reţinuţi în Emiratele Arabe Unite.
Acuzațiile
Horațiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor , orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.
- Acuzațiile au fost formulate în contextul în care, potrivit procurorilor, Călin Georgescu ar fi cerut organizarea unui prostest care urma să aibă loc în data de 8 decembrie 2024 în fața Catedralei Mântuirii Neamului.
- Protestatarii aveau să fie folosiți drept „masă de manevră pentru realizarea acțiunilor subversive”, iar protestul urma să fie deturnat prin violențe.
Horațiu Potra s-ar fi ocupat cu „racolarea” mai multor persoane care să participe la acest protest, inclusiv mercenarii care aveau arme asupra lor.
Ce spun procurorii și oficialii din Poliție
Procurorii au spus că mercenarii lui Horațiu Potra ar fi fost înarmați cu materiale pirotehnice de mare putere și aveau asupra lor un număr extrem de mare de obiecte periculoase.
„Astfel, la controlul a patru autovehicule, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat mai multe obiecte contodente şi obiecte tăietor- înţepătoare (cozi de topor, o macetă, 2 cuţite tip briceag) precum şi 68 de articole pirotehnice din categoria F4 (pentru care este necesară autorizarea). De asemenea, la testarea cu aparatele drugtest a doi dintre conducătorii auto, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a unor substanţe psihoactive, context în care aceştia au fost conduşi la spital pentru prelevarea de probe biologice”, s-a transmis într-un comunicat al IPJ Ilfov.
De interes este și:
Mercenarul Horațiu Potra anunță că vrea să se întoarcă în țară: „Nu am de ce să mă ascund”