Constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti în această iarnă mai mult pentru o gigacalorie, înregistrându-se o creștere cu 50 de lei, de la 350 de lei la 400 de lei pentru o gigacalorie. Consilierii locali din Constanța, reuniți astăzi în ședință ordinară, au aprobat proiect de hotărâre nr. 410/2025 privind stabilirea prețului local al energiei termice furnizată de către societatea TERMOFICARE CONSTANŢA S.R.L, a prețului facturat populației şi a subvenției unitare acordată populației începând cu data de 01.11.2025, în municipiul Constanța.
Proiectul a trecut cu 19 voturi „pentru“ și 5 „împotrivă“.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a spus că e o creștere reală de 100 de lei, 50 de lei trebuie suportată de populație și 50 de lei de la bugetul local. Chițac spune că această creștere este din cauza creșterii TVA și a prețului la gaze.
„Art.1 Se aprobă prețul local facturat populației începând cu data de 01.11.2025 de 330,58 lei/Gcal fără TVA, (echivalent 284,25 lei/MWh fără TVA), conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prin excepție de la prevederile art.1 se aprobă prețul local facturat populaţiei în perioada 01.11.2025-31.03.2026 de 360,36 lei/Gcal fără TVA, (echivalent 309,86 lei/MWh fără TVA), conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Se aprobă valoarea subvenției unitare începând cu data de 01.11.2025 de 910,62 lei/Gcal fără TVA (echivalent 782,99 lei/MWh fără TVA).
Art.4 Prin excepție de la prevederile art.3 se aprobă valoarea subvenţiei unitare în perioada 01.11.2025-31.03.2026 de 783,95 lei/Gcal fără TVA (echivalent 674,08 lei/MWh fără TVA).
Art.5 Modalitatea de calcul a subvenției unitare pentru populaţie este detaliată în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6 Modalitatea de calcul a subvenției unitare pentru populație pentru perioada 01.11.2025 – 31.03.2026 este detaliată în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.7 De la data de 01.11.2025 prevederile contrare prezentului proiect de hotărâre prevăzute în HCL nr.271/2025 se abrogă.“, se arată în proiectul de hotărâre.
