Astăzi, 17 iunie, a avut loc un accident rutier în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, în care au fost implicate două autotrenuri încărcate cu piatră și 4 autoturisme, dintre care 2 erau parcate.
La fața locului au intervenit mai multe resurse, respectiv o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerarea, un Smurd B2, un Smurd C, o autospecială de transport victime multiple, o ambulanță Saj B2 și elicopterul Smurd.
Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța:
La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22, în comuna Mihail Kogălniceanu, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate rezulată că impactul s-a produs între 7 vehicule, unele dintre acestea fiind în mișcare, iar altele parcate.
În urma accidentului rutier a fost rănit ușor un bărbat, pasager într-unul din vehiculele aflate în mișcare.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetarea la fața locului este în desfășurare.
Din cauza accidentului rutier traficul este restricționat, fiind dirijat alternativ pe benzile de circulație.
Update: Două persoane au fost transportate la spital.