Premierul Ilie Bolojan a transmis președintelui României, Nicușor Dan, propunerea de numire a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării.
Rector al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava începând cu anul 2024, Mihai Dimian a coordonat anterior, în perioada 2012-2024, în calitate de prorector al acestei unități de învățământ activitatea de cercetare științifică.
Timp de zece ani, în perioada 2006-2016, Mihai Dimian a fost profesor asistent/profesor asociat – conducător de doctorat la Universitatea Howard, Washington DC, SUA.
UPDATE:
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de numire a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială. Noul ministru al Educației va depune astăzi jurământul la Palatul Cotroceni.