Advertisement
Actual

În timpul sezonului estival, pompierii au avut peste 9.200 de intervenții. Vezi ce misiuni au gestionat

Sezonul estival a adus, și în acest an, mobilizarea a peste 400 de pompieri din 29 de județe și din municipiul București, detașați pe litoral pentru a sprijini echipajele ISU Constanța.

Măsurile adoptate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au vizat consolidarea intervențiilor operative și intensificarea acțiunilor de prevenire. În acest sens, au fost mobilizate autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, șenilate și ambarcațiuni, iar în județul Constanța au fost operaționalizate 23 de puncte de lucru temporare (10 pentru stingerea incendiilor, 7 pentru prim ajutor și 6 pentru salvare acvatică).

Bilanțul intervențiilor

Pe parcursul sezonului estival, pompierii constănțeni și colegii detașați din țară au avut de gestionat un număr impresionant de situații de urgență, 9.204 în total.

Incendiile au reprezentat o provocare constantă, iar echipajele au intervenit, în perioada iunie-august a.c., la 910 astfel de evenimente, în creștere cu 18% față de perioada similară a anului trecut. Multe dintre acestea, peste 70%, au reprezentat incendii de vegetație uscată (659), care au afectat aproape 4.800 de hectare.

Pe lângă aceste misiuni, în perioada sezonului estival, la nivelul județului Constanța, paramedicii SMURD au acordat sprijin medical în 6.493 de cazuri, oferind ajutor turiștilor și localnicilor aflați în dificultate.

Nici marea nu a fost lipsită de pericole. Salvatorii au intervenit la 90 de cazuri de submersie. Datorită reacției rapide, 72 de persoane au fost salvate, însă, din nefericire, 18 vieți nu au mai putut fi salvate.

În punctele de prim ajutor de pe plaje au fost asistate 725 de persoane, iar ambulanțele SMURD care au deservit punctele de prim ajutor au oferit sprijin pentru 1.645 de persoane.

Activitatea de prevenire

Pe linie preventivă, pompierii au desfășurat 521 de controale la unități de turism, alimentație publică, tabere școlare și locații de agrement. Au fost aplicate 3.235 sancțiuni, dintre care peste 2.500 avertismente și 642 amenzi, în valoare de aproximativ 5,9 milioane lei. Deficiențele constatate nu au impus suspendarea activității niciunui obiectiv, însă au fost prioritizate verificările la locațiile cu grad mare de ocupare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Intervenție a pompierilor pe Plaja Șincai din Techirghiol. Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața

Militarii ISU Constanța au fost solicitați să intervină astăzi, 5 septembrie, pe Plaja Șincai din… Read More

11 ore ago

Un copil de un an a căzut în piscină, în Mamaia. A fost preluat de echipajul de ambulanță

Astăzi, 5 septembrie, în stațiunea Mamaia un copil de un an a căzut în piscină,… Read More

12 ore ago

Deficiențe grave privind păstrarea și comercializarea peștelui, constatate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța informează că a constatat deficiențe grave privind păstrarea și… Read More

13 ore ago

Accident rutier în județul Ialomița. Cinci persoane au ajuns la spital

Astăzi, 5 septembrie, a avut loc un accident rutier în județul Ialomița, în care au… Read More

14 ore ago

Societatea de termoficare a Constanței a primit peste 87 de milioane de lei de la Consiliul Local, la propunerea primarului Chițac

Consilierii locali din Constanța au aprobat, astăzi, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre prin… Read More

14 ore ago

USR Constanța vrea interzicerea afișajului publicitar pentru jocurile de noroc și produsele din tutun încălzit pe toate imobilele din oraș

Liderul consilierilor locali din Constanța ai USR, Florin Cocargeanu, anunță că, astăzi, alături de colegii… Read More

15 ore ago