O nouă dronă a fost doborâtă sâmbătă dimineață la 10 kilometri de localitatea Sfântu Gheorghe, a anunțat Nicușor Dan pe Facebook. Evenimentul vine la mai puțin de 24 de ore de drona care a fost doborâtă în Buzău.
„În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion F-16”, a anunțat Nicușor Dan.
Reacția ministrului Apărării
Reprezentanţii Mnisterului Apărării Naţionale au anunţat că sâmbătă, la ora 08:22, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat o nouă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional a unei drone care evolua în zona de frontieră cu Ucraina.
”Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au interceptat ţinta aeriană şi au executat procedurile standard de identificare şi neutralizare. Drona a fost doborâtă în condiţii de siguranţă într-o zonă nepopulată din proximitatea frontierei”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării.
La rândul său, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a avut următoarea reacție:
„Drona a fost observată de radarele MApN intrând în spațiul nostru aerian la ora 8:22 și a fost lovită câteva minute mai târziu de un avion de vânătoare F-16 românesc”, a precizat Radu Miruță.
Misiunea
Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au interceptat ținta aeriană și au executat procedurile standard de identificare și neutralizare, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.
„Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată din proximitatea frontierei”. potrivit Ministerului Apărării.
Echipe ale MApN urmează să se deplaseze în zona de impact pentru verificări.
A doua dronă doborâtă în mai puțin de 24h
Drona doborâtă ,la Sfântu Gheorghe este a doua în mai puțin de 24 de ore. Vineri dimineață, Forțele Aeriene Române au doborât în premieră o dronă care a pătruns pe teritoriul național.
În operațiune au fost implicate și Eurofighter italiene, dar acestea au ratat ținta când au tras. Aparatul de zbor a fost doborâtă apoi de piloții români de pe F-16, într-o zonă nelocuită a județului Buzău, în apropiere de localitatea Padina.
Potrivit procurorilor, a fost vorba despre o dronă Shahed, sau, în denumirea sa rusească, Geran-2.
foto cu rol ilustrativ