Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Incendiu violent în zona Chilia Veche. Peste 330 de tone de apă, aruncate asupra focarelor active

Published

on

incendiu delta

Continuă lupta pompierilor și a elicopterelor cu flăcările care mistuiesc hectare întregi de pădure în zona Chilia Veche din județul Tulcea.

Până în acest moment, elicoptere Black Hawk din cadrul IGAv au efectuat 133 de aruncări cu apă (peste 332,5 de tone de apă) asupra focarelor active din zona afectată de incendiu, iar forțele dispuse în teren lucrează coordonat pentru localizarea incendiului și oprirea acestuia din a evolua.

Alături de echipele de intervenție ale Ministerului Administrației și Internelor sau alăturat și SVSU comuna Chilia Veche cu o cisternă de apă dar și lucrători ai ocolului silvic.

Misiunea echipajelor de intervenție este îngreunată atât din cauza terenului greu accesibil, a vegetației și a trunchiurilor de copaci uscați care favorizează extinderea cu repeziciune a flăcărilor dar și din cauza vântului care bate cu putere în zonă și care își schimbă permanent a direcția.

Alte misiuni pe care le gestionează în acest moment ISU Delta Tulcea

În acest moment două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Tulcea intervin pentru localizarea și lichidarea a două incendii produse la vegetația uscată în localitățile Mineri și Calea Nucarilor.

Incendiile se manifestă în apropierea unor zone de interes, iar misiunea principală a pompierilor este de a localiza incendiul oprindu-i astfel posibilitatea de propagare.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions