Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

De mâine, două sisteme autonome de detecție a dronelor devin funcționale în Portul Constanța

Published

on

sistem triton port

De mâine, 28 iulie 2026, două sisteme autonome maritime Triton vor fi funcționale în portul Constanța. Aceste echipamente sunt specializate în detecția și monitorizarea dronelor maritime și vor fi poziționate în zona digurilor de nord și de sud.

Sistemele vor fi supravegheate și operate de specialiști ai companiei Ocean Aero Inc.

Sistemele vor fi supravegheate și operate de specialiștii companiei americane Ocean Aero Inc., producătorul lor, și nu vor afecta siguranța navigației, respectând toate măsurile de securitate necesare în acest sens.

Obiectivele principale ale prezenței celor două sisteme de ultimă generație Triton în portul Constanța sunt identificarea celor mai eficiente soluții pentru protejarea acvatoriului portuar și pentru creșterea capacității de răspuns la eventuale riscuri de securitate.

Această măsură are ca scop creșterea capacității de protecție a infrastructurii critice portuare și a nivelului de securitate în Portul Constanța, a gradului de siguranță în care își desfășoară activitatea companiile de pe platforma portuară.

Triton poate naviga autonom mai bine de 30 de zile

Potrivit companiei, Triton poate naviga în mod autonom mai bine de 30 de zile folosindu-se de energie solară și eoliană și se poate deplasa cu viteze de până la 5 noduri marine, adică peste 9 km/h. Sub apă, Triton poate naviga 10 zile la o viteză de 2 noduri marine, circa 3,7 km/h.

Sistemul poate naviga la suprafață și se poate scufunda în mod autonom pentru a colecta date atât deasupra, cât și sub suprafața mării.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions