Conecteaza-te cu noi

Politica

Începe circul… politic! PSD amenință cu ieșirea de la guvernare

Published

on

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că ar fi bine ca în Coaliție să se țină cont de propunerile social-democraților dacă sunt doriți ca parteneri și că zilele următoare va fi o consultare în partid pentru a vedea cum să fie abordată situația din punct de vedere politic.

“Cred că e bine să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri. În zilele următoare ne vom consulta în partid să vedem cum abordăm situația din punct de vedere politic”, a declarat Sorin Grindeanu, după vizita la șantierul Portului Giurgiu.

„Nu am avut susţinere pentru amendamentele pe care le-am făcut (am fost singurii), să se aplice CASS de la 4.000 de lei, la pensii, să nu aplicăm CASS pentru mamele intrate în perioada post-natală, pentru toate celelalte lucruri pe care noi le-am propus. Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la fostii deţinuţi politici. Nu vorbesc de urmaşi. Vorbesc de deţinuţii politici. Eu cred că mai sunt câteva zeci în ţara asta. Şi puţin respect pentru ei şi pentru veteranii de război cred că puteam să arătăm. N-am găsit înţelegere. Am fost singurii care am susţinut în coaliţie aceste lucruri, care nu au aşa un mare impact, dar aveau o valoare morală importantă. Din păcate, n-am găsit înţelegere şi mai sunt exemple”, a declarat, marţi, Sorin Grindeanu.

Întrebat de ce a crescut doar cu un punct procentual impozitul pe câştiguri din jocuri de noroc, în timp ce pe dividende a crescut cu şase puncte procentuale, s-au tăiat bursele şi s-au pus 10% CASS pe pensii, Grindeanu a spus că toate aceste lucruri „care nu sunt bine aşezate trebuie reaşezate”.

„Această treabă cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă. Nu sunt în măsură să fac cercetări, să fac anchete, dar tot acest traseu pare dubios. Ai venit cu un procent, urmarea unor informări venite din partea unui director de la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, ai scăzut acel procent. În paranteză fie spus, înţeleg că acel domn director, poate e falsă informaţia, a activat în industrie până acum, deci a fost un mare apărător al industriei. Aia e bine dintr-o anumită parte, că ştie foarte bine industria, dar e acolo nu ca reprezentant al industriei, este ca reprezentant al statului, dar revenind. Urmare a acelei informări, asta ne-a spus prim-ministrul, s-a făcut această recalibrare. S-a revenit, dar nu cred că s-a revenit la nivelul normal care ar trebui să fie. Cred că în pachetul 2, de fapt sunt convins, lucrurile trebuie să fie corectate. Şi nu sunt singurele lucruri care trebuie să fie corectate”, a subliniat Sorin Grindeanu.

El a declarat că PSD vrea ca următorul pachet de măsuri fiscale să conţină „obligatoriu”, printre altele, impozitarea sumelor transferate în afara ţării de către multinaţionale.

„PSD vrea în acest nou pachet, obligatoriu, să discutăm despre criptomonede şi impozitare, vreau să discutăm despre impozitarea sumelor transferate în afara ţării de către multinaţionale şi să le impozităm. În paranteză fie spus, mi-aş dori ca domnii care conduc şi au preluat recent ANAF-ul să se aplece în perioada următoare spre aceste companii care transferă sume importante din România şi să vedem cum fac acest lucru”, a declarat Grindeanu citat de antena3CNN.

„Tocmai aici am votat în urmă cu două săptămâni și n-am făcut-o într-un mod restrâns. Aproape 5.000 (…) au votat într-un procent majoritar intrarea la guvernare. Asta nu ne face prizonierii acestei coaliții. Suntem parteneri de bună credință atâta timp cât suntem tratați în acest mod. Altfel, cu această consultare largă în partid, putem să decidem și altceva”, a spus președintele interimar al PSD.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions