Advertisement
Societate

Informare RAJA. Avarie pe strada Fulgerului din Constanța

Din cauza vechimii, conducta de pe strada Fulgerului din municipiul Constanța necesită lucrări ample de reabilitare, ce implică înlocuirea acesteia pe o lungime de câteva zeci de metri. Lucrările sunt îngreunate și de existența în teren a unor cabluri electrice, dar și de conexiunile conductei cu sistemele de alimentare de pe străzile adiacente. Pentru a limita numărul consumatorilor afectați de lipsa apei, echipele de intervenție au executat mai multe bypassuri pentru a asigura alimentarea din alte conducte principale. Totodată au efectuat manevrele de vane necesare, astfel încât s-a reluat furnizarea apei potabile către cea mai mare parte a abonaților din cartierul Coiciu.

În continuare sunt lipsiți de apă potabilă doar consumatorii de pe strada Fulgerului, dar și cei din zonele înalte de pe străzile adiacente. Apa va fi sistată către aceștia până mâine, 21 noiembrie, până la finalizarea lucrărilor de înlocuire a tronsoanelor afectate.

”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.”, au precizat reprezentanții Biroul de comunicare al RAJA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Accident între Seimeni și Cernavodă. Cinci persoane au ajuns la spital

În această seară, în jurul orei 19.00 a avut loc un accident rutier în județul… Read More

5 ore ago

O căruță cu 4 copii s-a răsturnat pe câmp, în comuna Albești. 3 dintre ei, transportați la spital

În această după amiază, 1 mai, o căruță în care se aflau 4 copii s-a… Read More

8 ore ago

Accident cu 6 autovehicule pe Autostrada A2 București-Constanța. Trafic rutier dirijat

Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe Autostrada Soarelui, în care au fost… Read More

16 ore ago

Decizie BEC: Simion a trimis ILEGAL scrisori alegătorilor. Au fost folosite datele personale

Biroul Electoral Central a decis astăzi că George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a… Read More

o zi ago

Senatorul Remus Negoi îl întreabă pe ministrul Finanțelor: „Vă pregătiți să creșteți TVA de la 19% la 21%“

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a declarat că formațiunea sa a cerut oficial… Read More

o zi ago

Programul „Bebe Trusou”, pus în aplicare: mii de părinți din Constanța vor primi sprijinul promis

Viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu, spune că promisiunea făcută a devenit realitate: „Începând de astăzi, cardurile… Read More

o zi ago