Conecteaza-te cu noi

Actual

Inspectorii ANAF au dat zeci de amenzi foarte mari în cadrul operațiunii Tomis

Published

on

În prima lună de la declanșarea operațiunii Tomis, (25 ianuarie – 25 februarie),  în cadrul controalelor operative efectuate la 136 de contribuabili, inspectorii ANAF au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale ( amenzi și confiscări) în valoare de peste 1,6 milioane de lei.

Principalele categorii de bunuri confiscate sunt îmbrăcăminte, încălțăminte și materiale textile.

Deși numărul operațiunilor vamale în portul Constanța a scăzut cu 43%, se constată o dublare a bazelor de impozitare din punct de vedere valoric, în luna de referințã.

În scopul intensificării activității de prevenire și combatere a evaziunii fiscale şi fraudelor vamale, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, cu sprijinul Direcției Generale a Vămilor, desfășoară acțiuni de monitorizare şi control care vizează operațiunile de import și achiziții intracomunitare efectuate prin portul Constanța, atât prin Biroul Vamal Constanța Nord cât și prin Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, acțiune denumită generic  Tomis.

Advertisement

Acțiunea presupune verificarea societăților care efectuează operațiuni de import și achiziții intracomunitare precum și a tranzacțiilor ulterioare importului, respectiv livrare/utilizare/consum pe teritoriul național și/sau livrare intracomunitară ori export.

Acțiunile de monitorizare și control vor continua în perioada următoare.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions