Conecteaza-te cu noi

Societate

Asociația Elevilor din Constanța se extinde în toată țara

Published

on

După mai bine de un deceniu de activitate, Asociația Elevilor din Constanța anunță că se extinde pe tot teritoriul României, schimbându-și denumirea în “Uniunea Elevilor Reprezentanți”, implicit și Statutul, astfel încât să respecte condițiile unei asociații naționale.

“Elevii din Constanța au demonstrat puterile sale prin lupta cu sistemul de învățământ și prin reușitele lor, încă de la înființarea asociației.

Nevoia extinderii acestei mișcări la nivel național a devenit una evidentă, dat fiind faptul că politicienii au reușit să înlăture asociațiile județene de elevi din cuprinsul Legii învățământului preuniversitar, menționând că toate deciziile din educație sunt luate consultând organizațiile naționale de elevi, astfel cum rezultă din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023″, explică organizația.

Uniunea Elevilor Reprezentanți își propune să continue munca sa de advocacy și reprezentare pentru a îmbunătăți calitatea educației și a asigura drepturile și bunăstarea elevilor din întreaga țarăUER va începe recrutarea membrilor din toată țara, deschizând filiale în mai multe județe, astfel încât drepturile elevilor din toată țara vor fi apărate. Odată cu începerea acestora, orice elev din țară se va putea înscrie și se va alătura luptei pentru respectarea drepturilor elevilor și reprezentarea acestora.

Advertisement

UER anunță ca prim demers al  lansarea unui chestionar prin care își dorește să afle ce probleme întâmpină elevii din întreaga țară în legătură cu transportul gratuit și în ce măsură dreptul acestora la gratuitate este respectat, pentru a putea acționa ulterior.

,,Această schimbare reprezintă un moment foarte important pentru elevii din România, dar și o mare bucurie și responsabilitate pentru membrii AEC, actual UER. Ne-am adaptat asociația și obiectivele pentru a corespunde cerințelor legislative și pentru a ne asigura că putem lupta eficient pentru drepturile și interesele elevilor din fiecare colț al țării noastre. Suntem hotărâți să ne consolidăm poziția ca principala voce a elevilor și să muncim ca toți elevii să fie reprezentați cu adevărat! Mă simt onorată să conduc noua mișcare și sunt recunoscătoare pentru oportunitatea oferită!”, a precizat Lorena-Dina Drăgușin, președinte UER.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions