O amplă investigație publicată de Snoop.ro dezvăluie că modernizarea Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu” din Constanța a fost realizată pe baza unor documente false, depuse la licitație de o firmă din Turcia. Cazul a fost deja sesizat Parchetului European, iar România riscă să piardă peste 32 de milioane de euro din fonduri europene.
Lucrările de modernizare, începute în mai 2023, au vizat terminalul de pasageri, turnul de control și parcarea aeroportului, într-un proiect evaluat inițial la 202 milioane lei fără TVA, din care peste 160 de milioane urmau să provină din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Contractul a fost câștigat de un consorțiu format din firmele SSAB-AG SA (Bacău), Atelier Unbuilt SRL (București) și Acer Proje Inșaat AȘ (Turcia). Firma turcă a fost cooptată pentru a îndeplini criteriul de experiență similară – condiție esențială în procedura de achiziție. Curtea de Conturi a constatat însă că documentele prezentate de această companie sunt suspecte de fals, fără semnături clare sau ștampile lizibile, iar unele proiecte invocate nu ar fi fost realizate niciodată de firmă.
Un audit al Curții de Conturi, finalizat în 2025, indică faptul că „oferta câștigătoare era inacceptabilă, fiind depusă de un ofertant care nu îndeplinea criteriul de calificare privind experiența similară”. În baza acestor constatări, Curtea a sesizat Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kövesi.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene confirmă că în cazul în care ancheta va dovedi falsul, România ar putea pierde întreaga finanțare europeană. Aeroportul a anunțat că a depus o plângere penală la DNA, în decembrie 2024, împotriva firmelor implicate, pentru fapte precum fals intelectual, uz de fals și înșelăciune.
Din datele publicate de Snoop, firma din Bacău ar fi întrerupt între timp colaborarea cu partenerul turc, care nu ar fi participat efectiv la lucrările din Constanța. Cu toate acestea, contractul a fost atribuit tocmai datorită garanției de experiență oferite de aceasta.
Valoarea totală a proiectului a crescut între timp la aproape 278 de milioane de lei, iar plățile către consorțiu se ridică deja la circa 170 de milioane, în condițiile în care lucrările sunt aproape finalizate.
Investigația completă poate fi citită pe Snoop.ro.